Știrile zilei

INCREDIBIL! Prin ce trece o fetiță de opt ani, după ce a fost internată la Buzău

UPDATE: Șeful serviciului Juridic din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău va face declarații. Revenim cu precizări în jurul prânzului.

Potrivit unei informații difuzate în exclusivitate de Televiziunea Română, o fetiță de opt ani este la un pas să fie executată silit de Spitalul Județean de Urgență Buzău, după ce a fost tratată aici în urmă cu cinci ani, în urma unui accident rutier. Cazul este cu atât mai absurd cu cât asistența medicală gratuită acordată copiilor este garantată prin Constituție.

Potrivit TVR, fetiței de numai opt ani i s-a cerut să comunice urgent numărul dosarului penal deschis după accidentul rutier în care a fost rănită. Executorul judecătoresc a înştiinţat-o pe minoră că Spitalul de Urgenţă Buzău a cheltuit aproape 500 de lei pentru îngrijirea sa.

Ilinca avea trei ani când a fost lovită uşor într-un accident rutier provocat chiar de tatăl său. Copila a fost internată trei zile la Chirurgie Pediatrică.

După cinci ani, spitalul a notificat-o să comunice numărul dosarului penal deschis după accident. Fetiţa este anunţată că, dacă nu o face în cinci zile, spitalul poate apela şi la executarea silită pentru recuperarea cheltuielilor.

Poliţia a cercetat cauzele accidentului din august 2013 şi s-a decis neînceperea urmăririi penale.

Fratele Ilincăi a fost rănit mai grav atunci. A fost transferat cu elicopterul SMURD la un spital din Bucureşti, unde a fost internat 10 zile. Nu a primit însă nicio notificare.

Cei de la spitalul din Buzău spun că sunt obligaţi de un articol din legea sănătăţii să recupereze cheltuielile cu spitalizarea de la cei care aduc daune sănătăţii altora şi chiar propriei persoane.

CITEȘTE MAI MULT..

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!