Știrile zilei

Intervenție contracronometru! (foto)

ISU Buzău anunță încheierea operațiunilor de deblocare a drumului forestier ce face legătura între satul Plavățu și Mânăstirea Găvanu. Intervenția a fost una dificilă și de durată, condițiile meteo din zonă reprezentând cea mai mare provocare.

După șapte zile de la începerea misiunii specialiștilor pirotehniști din cadrul  U.S.I.S.U. – Ciolpani și I.S.U. Buzău, calea de acces a fost eliberată complet. Șapte măicuțe și un preot rămăseseră izolați după ce o stâncă uriașă desprinsă de pe versant blocase singurul drum de acces în zonă.

Misiunea pirotehniștilor și a angajaților ISU nu a fost deloc ușoară. Intervenția a fost una contracronometru din cauza vremii care se înrăutățise, amenințând desfășurarea în bune condiții a activităților specifice.

Pe parcursul misiunii au fost executate un număr de 15 explozii controlate ale stâncilor de mari dimensiuni, fiind folosită o cantitate totală de peste 280 kg material explozibil.

Zilnic, în zonă, au acționat zece pompieri cu patru autospeciale, un echipaj de jandarmi, precum și lucrători din cadrul Primăriei Mânzălești și Direcției Silvice Mânzălești cu utilajele din dotare.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button