Știrile zilei

ULTIMA ORĂ: Tăieri în masă pe Valea Buzăului!

Așa cum era de așteptat, locuitorii de pe Valea Buzăului – zonă vizată de pesta porcină africană – au început, de azi-noapte, să își taie porcii de teamă ca nu cumva să rămână fără animale. Porcii au căzut sub ascuțișul pumnalului și în alte localități buzoiene.

La Buzău, de pildă, un proprietar de animale și-a tăiat toți cei trei porci, după apariția în presă a informației conform căreia pesta a ar fi ajuns și în județul nostru:

Nu putem risca să ne ia animalele, ca pe vremea colectivizării. După atâta muncă și cheltuială cred că e dreptul nostru să facem ce vrem cu porcii, indiferent dacă această boală există sau nu. (…)  Îi dau copiilor și, ce îmi rămâne, bag la congelator.”, a povestit Ion Săndulache, un buzoian speriat de eventualitatea apariției bolii.

În cursul zilei de ieri, autoritățile buzoiene au anunțat că au apărut focare de pestă porcină africană în sate din comunele Pătârlagele și Pănătău. Imediat, localnicii au ascuțit cuțitele și au pregătit arzătoarele, iar toată noapte au tăiat porci, de teamă ca nu cumva autoritățile să le ia animalele din gospodării.

Panica a cuprins întreg județul Buzău, existând semnale că și alți proprietari de animale au început să taie porcii. Până la această oră nu au sosit rezultatele de la București.

Vom reveni.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!