Știrile zilei

La 16 ani, în arestul IPJ Buzău

Un buzoian în vârstă de 16 ani a ajuns în arestul poliției după ce l-a tâlhărit pe copil de 14 ani, pe o stradă din Buzău. Ajutat de doi prieteni, adolescentul l-a lovit în mod repetat pe băiat, după care i-a luat luat toate bunurile și s-a făcut nevăzut.

Fapta ar fi fost comisă pe data de 21 aprilie 2024, atunci când părintele persoanei vătămate a și apelat la poliție pentru a cere ajutorul. Polițiștii i-au depistat în aceeași zi pe cei trei adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, din Buzău, care sunt bănuiți acum de tâlhărie calificată și lovirea sau alte violențe.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, în timp ce minorul de 14 ani se afla pe o stradă din municipiul Buzău, cei trei tineri l-ar fi deposedat de bunurile pe care le avea asupra lui, prin folosirea de acte de violență.

În urma materialului probator administrat de poliţişti, față de tânărul de 16 ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

  • Cercetat pentru cumul de infracțiuni

Un alt tânăr de 21 de ani, din Buzău, este bănuit de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.

Fapta a fost sesizată tot pe 21 aprilie, de către persoana vătămată, un tânăr de 17 ani, din Buzău.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, în urma refuzului păgubitul de a închiria o bicicletă pentru bănuit, acesta i-ar fi sustras telefonul mobil, ar fi închiriat cu aplicația acestuia un astfel de vehicul returnându-i telefonul, după care ar fi plecat.

Tânărul a fost depistat la scurt timp de către polițiști de ordine publică și condus la poliție pentru audieri.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea parchetului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button