Din Buzău

La Buzău, stocul de vaccin antigripal este aproape epuizat

Ajunsă Buzau cu întârziere, la o lună după ce s-a dat startul campaniei de vaccinare la nivel național, tranșa de vaccinuri antigripale gratuite este pe cale să se epuizeze. Buzoienii s-au grăbit să meargă la cabinetele medicilor de familie  pentru a se vaccina împotriva virusului care afectează populația în sezonul rece.vaccin

Stocul 7.000 de doze trimis de Ministerul Sănătății la Buzău a fost aproape epuizat, pana la acest moment fiind administrate deja 5.647 de doze.

Cele mai multe vaccinuri, 2.582, au fost administrate buzoienilor cu vârste de peste 65 de ani. Alte 1.401 au fost direcționate către persoanele cu vârsta cuprinsă intre 6 luni-64 ani, în evidență cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau virusul imunodeficientei umane.

De asemenea, 1.067 de doze au ajuns la medicii, cadrele sanitare medii și personalul auxiliar, atât din spitale cât si din unitățile sanitare ambulatorii, inclusiv salariați ai instituțiilor de ocrotire (copii sau batrani) si ai unitatilor de bolnavi cronici, care prin natura activității vin in contact respirator cu pacientii sau asistatii.

Alte 597 doze au fost administrate persoanelor, adulti si copii, rezidente in institutii de ocrotire sociala precum si persoanelor care acorda asistenta medicala, sociala si ingrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!