Cultură Știrile zilei

La filme, cetățeni!

Între 24 aprilie şi 6 mai, Festivalul Filmului Francez face o mică revoluţie pe marile ecrane din 9 oraşe din România (Arad, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Timişoara) cu cea de a 22-a sa ediţie al cărei cuvânt de ordine este „schimbare” – schimbare de idei, de idealuri, de perspectivă, de viaţă, de societate.

La Buzău, Festivalul Filmului Francez este organizat, pe 4 mai, de Inspectoratul Școlar Județean Buzău, Centrul Cultural Francofon Buzău, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău, Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău. Proiecțiile de film vor avea loc la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, conform programului: 11h – Ivan Tsarevich, 13h – L esquive(+12).

[toggle title=”CITEȘTE MAI MULT” state=”close” ]Inspirat de întreaga simbolistică a protestelor din Mai 1968, de la care a preluat una dintre devizele cele mai cunoscute – Fiţi realişti, cereţi imposibilul! -, începând din acest an, Festivalul Filmului Francez (FFF) alege primăvara, care devine anotimpul său oficial, împrospătându-şi şi regândindu-şi secţiunile deja binecunoscute. Tocmai despre transformare vorbeşte şi neliniştitorul MADAME HYDE de Serge Bozon (2017), povestea neobişnuită a metamorfozei personale şi sociale a unei profesoare de fizică timide şi retrase. Această creaţie mult apreciată în cadrul Săptămânii criticii de la Berlin 2018 şi pentru care Isabelle Huppert a primit Premiul  pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Locarno (Elveţia) va deschide cea de a 22-a ediţie a FFF (pe 24 aprilie, ora 20.30, Cinema Elvire Popesco, Bd. Dacia 77). Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la marile proteste care au provocat o serie de mutații intelectuale şi sociale în Franţa şi, prin ricoşeu, în toata Europa occidentală, FFF propune un Focus Mai 68. Filme de ficţiune importante (ca de exemplu MILOU EN MAI/MILOU ÎN MAI de Louis Malle) precum şi documentare inedite în România (MOURIR À 30 ANS/SĂ MORI LA 30 DE ANI de Romain Goupil sau celebrul LE FOND DE L’AIR EST ROUGE/REVOLUŢIA PLUTEŞTE ÎN AER de Chris Marker) vor ajuta publicul român, care nu cunoaşte prea multe despre aceste evenimente, să le înţeleagă mai bine contextul şi mizele. Nu mai puţin rebelă, secţiunea Competiţie propune 6 filme – de debut sau a doua creaţie – foarte diferite unele de altele din toate punctele de vedere, dar având ca numitor comun îndrăzneala, impertinenţa chiar, dar şi poezia. Publicul este cel care face jocurile acestei secţiuni – el va cântări, va vota şi va premia filmul preferat. Acestuia i se va decerna« Premiul publicului TV5MONDE », care constă într-un ajutor financiar național pentru operatorul care va distribui filmul în cinematografele din România. Pe de altă parte, FFF va acorda mai mult spaţiu discuţiilor pe fond – mai mulţi tineri regizori şi actori francezi se vor întâlni cu publicul român pentru a dezbate despre ideile şi demersurile lor artistice (Marine Francen, regizoarea filmului LE SEMEUR/SEMINŢE – 24-27 aprilie, Bucureşti; Vincent Macaigne, regizorul peliculei POUR LE RÉCONFORT/CONFORT ŞI CONSOLARE, Bucureşti; Mona Walravens, actriţă în COMME DES GARÇONS/ECHIPA DE FETE de Julien Hallard, 3-6 mai, Cluj şi Timişoara). Cu privirea sa pătrunzătoare, Săptămâna Cahiers du cinéma, realizată în colaborare cu cea mai importantă revistă de film din Franţa, se apleacă asupra relaţiei ambigue pe care opera filmată o întreţine cu teatrul. Prieten vechi al Festivalului Filmului Francez din România, Joachim Lepastier, critic la Cahiers du cinéma şi autorul selecţiei acestui program, explorează jocul între „a fi” şi „a părea” în viaţa de zi cu zi, pe scenă şi în film, dar şi limitele, complicităţile şi divergenţele între realitate, teatru şi marele ecran. În acelaşi spirit analitic şi contestatar, Panorama expune câteva din cele mai bune creaţii cinematografice franceze de ultimă oră, filme care s-au impus atât în sălile de cinema cât şi în marile festivaluri internaţionale.[/toggle]

Oraşe :

–          Arad / Cinema Arta, 4-6 mai

–          Brașov / CinematecaPatria, 3-6 mai

–          Bucarest / Cinema Elvire Popesco, 24 avril – 6 mai

–          Buzău / Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, 4 mai

–          Cluj-Napoca / Cinema Victoria, 3-6 mai

–          Constanța / CityplexTomis Mall, 3-6 mai

–          Iași / Cinema Ateneu, 2-5 mai

–          Sfântu Gheorghe / Cityplex  Arta, 3-6 mai

–          Timișoara / Universitatea de Vest – Aula Magna – 3-6 mai

Toate filmele sunt prezentate în versiune originală, cu subtitrare în limba română.

Eveniment Facebook https://www.facebook.com/events/727856494271082/

Informații suplimentare: prof. insp. Pleșea Maria-Monalisa

Organizatori: Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România

Co-organizatori: Alianța Franceză Brașov, Agenția consulară a Franței la Brașov, Primăria Brașov, Cinemateca Patria, Alianța Franceză Constanța, Cityplex Tomis Mall Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Buzău, Centrul Cultural Francofon Buzău, Centrul de Cultură și Artă Buzău, Consiliul Județean Buzău, Cinema Ateneu, Universitatea de Vest din Timișoara, Asociația Citi Zenit, Centrul Municipal de Cultură Arad, Primăria Arad, Cinema Victoria, Cityplex Arta

Prezentat de: ORANGE

Parteneri: RENAULT, GROUPAMA ASIGURĂRI, CARREFOUR, NESCAFE Dolce Gusto

Parteneri media principali: TV5MONDE, RFI România, Radio România Internațional, Radio România Cultural, Observator Cultural

Văzut de: Radio Guerrilla

Parteneri media: Europa Cinemas, Phoenix Media, Agerpres, Ziarul Metropolis, The Shape of E, Creative Mornings, DOR, Dissolved Magazine, Webcultura, Liternet, Bucharest City App, Bucharest Cultural Events, 100 de locuri, Meseria de părinte, suntparinte.ro, B24kids, Recomandcu drag

Cu sprijinul: Cahiers du cinéma, Kolectiv, Masterprint

loading...

Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin scrie la Reporter Buzoian din 2015, anul înființării publicației. Vine în presa online din Educație, unde activează ca profesor de limba și literatura română.

Social Știrile zilei

DESTIN NEMILOS | Un buzoian are nevoie de ajutorul semenilor!

Știrile zilei

Ce-au făcut doi polițiști din Oradea și am vrea și noi la Buzău

Știrile zilei

Accident pe DN1B | O persoană a rămas încarcerată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *