SocialȘtirile zilei

Lasă Germania pentru Buzău | Cum vrea să ajute orașul

Irina Vlăduca Marghiloman, nepoata marelui om politic Alexandru Marghiloman, a decis să se mute la Buzău pentru a implementa o serie de proiecte pentru dezvoltarea orașului. Primul pas a fost făcut săptămâna trecută, atunci când a luat ființă Asociația „Alexandru Marghiloman”. La eveniment au participat oficialități locale, cadre militare, oameni de cultură și o parte a presei buzoiene.

Potrivit Realitatea de Buzău, asociația avea trei scopuri principale: sprijinirea copiilor aflați în situații de risc, susținerea studenților care urmează cursurile facultății de drept și dezvoltarea creșterii cailor de rasă.

La festivitățile de lansare au fost prezenți primarul Constantin Toma, subprefectul Lucian Foca, generalul Gheorghiță Vlad, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, scriitori, istorici, artiști plastici și avocați.

Vom acorda sprijin moral, psihologic social și material pentru toți copiii cu probleme dorind să facem aici la Buzău un centru de recuperare pentru copii care după un lung tratament se întorc bolnavi psihic. Avem nevoie de mult sprijin, de multe donații și mă voi ocupa personal de acest capitol care este foarte important. Ne vom ocupa de asemenea de profesia de avocați, vom acorda burse, vom organiza sesiuni pentru studenți și vom face un protocol cu baroul din Buzău. Ultima emblemă a noastră este nobilul Pursânge. Dorim să sprijinim creșterea acestor cai în țara noastră și să aducem această nobilă rasă acolo unde era cândva.”, a spus Irina Vlăduca Marghiloman.

FOTO: Adevărul

Lansarea acestei fundații va contribui, cu siguranță, la prestigiul Buzăului și ne va ajuta să mai punem o treaptă la ceea ce dorim să facem din acest oraș. Vom, reface acest loc, această grădină și să încercăm să dăm valoarea care a fost făcută de Alexandru Marghiloman. În același timp suntem în proiectare cu grajdurile, cu casa de oaspeți, de anul viitor se va începe finanțarea și sper să aducem 5-6 cai pursânge aici pentru bucuria copiilor. Sper că astfel domeniul Marghiloman va deveni unul dintre cele mai atractive locuri din România și împreună să facem treabă bună”, a spus primarul Constantin Toma.

Nepoata marelui om politic, Alexandru Marghiloman, a anunțat că se va muta în România pentru o lungă perioadă de timp pentru a se ocupa de fundația nou-înființată.

Seara s-a încheiat cu un recital susținut de Dora Gaitanovici urmat de un dineu la care au luat parte toți invitații.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button