Știrile zilei

Lecția taiwaneză. Ultima ieșire publică a lui Clement Hung la Buzău (video)

Taiwanezul Clement Hung, manager al Green Group și unul dintre acționarii Romcarbon, s-a stins zilele trecute în țara natală, la vârsta de 49 de ani, din cauza unei afecțiuni cardiace. Hung se afla în Taiwan pentru a sărbători Anul Nou Chinezesc, însă agravarea stării de sănătate l-a împiedicat să revină în România, loc pe care îl considera „acasă”.

Moartea unuia dintre cei mai importanți jucători de pe piața europeană de reciclare a căzut ca un trăsnet nu numai peste comunitatea oamenilor de afaceri, ci și peste cei patru mii de angajați ai grupului său. Unii dintre salariații de la Romcarbon vorbesc despre un manager atipic și incredibil de modest, care mergea în secții pentru a sta de vorbă cu angajații săi.

Hung venise în Buzău acum două decenii dintr-o țară cu aceeași populație ca cea a României, dar obligată să trăiască pe o suprafață de șase ori mai mică. În tot acest timp, a reușit să se impună pe piața de reciclare, dar și să revigoreze activitatea fostei fabrici „Chimica”, devenită ulterior Romcarbon.

Anul trecut, la propunerea primarului Constantin Toma, Ching Ling (Clement) Hung a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Buzău. Pentru că nu stăpânea bine limba română, Hung a citit de pe telefonul mobil, însă a dat o lecție de civism și onoare rar întâlnite la un străin stabilit la noi.

În cadrul discursului său, taiwanezul a ales să vorbească mai puțin despre realizările sale și mai mult despre ceea ce el numea „virtuțile unui bun cetățean”. CEO-ul GreenGroup a adus mulțumiri „eroilor nenumiți” fără de care gloria sa nu ar fi fost posibilă, referindu-se, cel mai probabil, la miile de angajați și colaboratori care i-au fost alături.

Intervenția taiwanezului a fost de departe cea mai inspirată. Ascultat cu atenție și aplaudat prelung, discursul Cetățeanului Clement Hung a vrut parcă să transmită faptul că „Între oamenii de onoare, faptele contează mai mult decât vorbele.”

Stimate domnule Primar,

Stimați invitați,

Este o mare onoare să fiu numit Cetățean de Onoare al orașului Buzău. 

Din experiența de viață de 20 de ani aici, am învățat că, pentru a fi un cetățean bun, este esențial să fiu un soț bun și un tată bun; să fiu onest în relațiile cu ceilalți, credincios prietenilor și partenerilor de afaceri. Mi-am propus să respect aceste virtuți până în ziua în care voi închide ochii.

Momentul meu de glorie nu îmi aparține doar mie, ci și acelor eroi nenumiți care m-au ajutat să aduc valoare adăugată societății noastre. 

Mă consider un misionar în Buzău, în România. Sunt foarte recunoscător că pot să dedic fiecare secundă a vieții mele pentru a face lucrurile mai bune pentru dumneavoastră.

Au mai rămas puține de zis, dar multe de făcut. Mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns aici. Vă iubesc pe toți.

   Sunt buzoian și sunt acasă la Buzău!”

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button