Orașul tău Știrile zilei

Măsură de ultimă oră! | Ce se întâmplă cu parcurile din Buzău

Cele trei mari parcuri din Buzău vor fi închise noaptea. Propunerea îi aparține primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, care vrea, în acest fel, să stopeze actele de vandalism și să protejeze mobilierul din parcuri.

Prezent în emisiunea Focus News, de la Focus TV, edilul de la Palatul Comunal a anunțat, în premieră, că va propune închiderea pe timpul nopții a celor trei parcuri din Buzău; Crâng, Tineretului și Marghiloman. Principalul argument adus în sprijinul propunerii sale îl constituie desele acte de vandalism care se petrec noaptea în parcuri și care se soldează de multe ori cu distrugerea mobilierului urban și a locurilor de joacă.

Pe de altă parte, a mai arătat primarul, noaptea nu e tocmai cel mai potrivit moment pentru promenadă, motiv pentru care nu ar trebui să existe persoane prejudiciate de închiderea celor trei parcuri.

Cel mai probabil, cele trei mari parcuri din Buzău se vor închide la miezul nopții și vor fi deschise în zori, de paza obiectivelor urmând a se ocupa Poliția Locală.

Primarul Constantin Toma nu a avansat un termen pentru punerea în aplicare a măsurii sale, însă, cel mai probabil, este vorba despre vara acestui an.

loading...

Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin scrie la Reporter Buzoian din 2015, anul înființării publicației. Vine în presa online din Educație, unde activează ca profesor de limba și literatura română.

Orașul tău Știrile zilei

VIDEO: Casă făcută scrum | De la ce ar fi pornit incendiul

Știrile zilei

ULTIMA ORĂ: Incendiu violent la Autorola! (video)

Știrile zilei

Detaliul NEȘTIUT din viața Cătălinei

7 comentarii

  1. Florin at 16:08

    Doamne fereste! N-am mai auzit de o asa masura nicaieri

    Eu zic sa stabileasca o ora la care sa se dea stingerea si apoi sa ne impuste daca iesim din casa.

    Sa foloseasca politia locala pentru paza parcurilor, sa monteze camere de supraveghere, daca exista atat de multe acte de vandalism. La noi cea mai buna solutie este intodeauna solutia cea mai radicala. Halal gandire

    1. Jimmy at 23:32

      Mai iesi in lume prietene si o sa vezi…mi se pare corect,asa suntem noi români distrugem tot ce se face nou.si cand au refăcut băncile si coșurile de gunoi cat au durat?

      1. Florin at 9:58

        „Prietene” am mai iesit si eu prin lume si am vazut parcuri inchise noaptea, in cele mai multe cazuri incepand cu ora 1, exclusiv pentru intretinere. Cum la noi intretinerea se face ziua nu prea vad motive pentru inchidera parcurilor noaptea.

        Sunt intrutotul de accord ca suntem necivilizati si facem mai mult rau decat bine totusi exista si alte solutii pentru rezolvarea probelmelor de genul asta.

        Incearca sa iesi in Crang intr-o seara caniculara de vara sa vezi cam cata lume este la promenada la miezul noptii.

  2. Camelia Nica at 23:32

    Este o idee foarte buna!Locuiesc în Spania de 11 ani ,si la 8 opt toata lumea este scoasă afara din parc de către administratori.Au niste parcuri foarte frumoase si foarte bine îngrijite .

  3. Mihai Tache at 18:39

    Masura este corecta. Cei care frecventează parcul Marghiloman cred ca au vazut foarte frecvent, dupa o noapte, recipiente de sucuri, maldăre de coji de seminte, diferite ambalaje care sunt aruncate la întamplare pe spatiul verde, deși exista cosuri de gunoi.
    Degeaba se obosesc cei care ingrijesc aceste parcuri atata timp cat nu exista respect pentru munca lor si curatenia urbei.

  4. Cetatean at 21:24

    Ca sa fim intelesi, se propune inchiderea parcurilor pentru ca autoritatile locale nu isi pot indeplini atributiile? Cam asta rezulta din declaratiile domnului primar. Aceasta masura , care vine in urma esecului autoritatilor de a asigura ordinea publica, prejudiciaza cetatenii dintr-un oras intreg, doar pentru ca statul nu poate face fata unor tineri inarmati cu spray-uri si seminte. Superb! Absolut superb! Sa ii transmita cineva domnului primar ca nu este in masura sa aprecieze care sunt momentele potrivite pentru „promenada”. Daca se poate mi-ar placea sa am dreptul de a alege cand si unde sa ma plimb pentru ca inclusiv din banii mei au fost platite amenajarea si curatenia parcurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *