Din Buzău

Metoda „coletul” lovește din nou!

Niciodată hoții n-au fost mai inventivi ca astăzi, când și tehnologia pare să fie de partea lor. Folosindu-se de mici „trucuri”, escrocii reușesc să păcălească zeci de bătrâni credului care se lasă ușor conduși de tertipurile colethoților.
Poliţiştii buzoieni atrag atenţia locuitorilor judeţului asupra unor metode pe care persoanele răuvoitoare le folosesc pentru a-i înşela. Numai în perioada 19 mai – 23 iunie, la nivelul judeţului Buzău au fost înregistrate 4 dosare penale pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prin metoda „coletul”.

Această nouă metodă de înşelăciune folosită de infractori îi vizează în special pe cei vârstnici care sunt abordaţi de necunoscuţi ce pretind a fi angajaţi ai unor firme de curierat. Persoanele în cauză precizează că trebuie să livreze un colet către un vecin, care nu se află la domiciliu, iar pentru că nu mai are timpul necesar să aştepte sosirea acasă a persoanei indicate, îi roagă să preia coletul în schimbul unor sume de bani, fără a le elibera dovada de plată.

Victimele îşi dau seama că au fost înşelate abia în momentul în care merg la domiciliul vecinilor şi constată că aceştia sunt acasă, însă nu au de primit nici un colet şi nici nu cunosc persoana care a înmânat pachetul.

  • Numai în ultimele 24 de ore, doi buzoieni în vârstă de 72, respectiv 67 de ani au rămas fără bani, după ce au dat curs unor astfel de solicitări. 

În ambele situaţii s-au întocmit dosare penale, cercetările fiind continuate de poliţiştii de investigaţii criminale.

Pentru a nu deveni victime ale unor înşelăciuni, prin diferite alte ,,metode”  Inspectoratul de Poliţie Judeţean recomandă buzoienilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie:metoda accidentul

  • Manifestaţi prudenţă şi verificaţi dacă ceea ce vi se comunică prin telefon este adevărat prin apelare la serviciile de informaţii clienţi de la operator;
  • Nu daţi dovadă de credulitate atunci când sunteţi contactat telefonic de persoane care pretind a fi reprezentaţi ai diferitelor firme;
  • Nu daţi curs solicitărilor venite din partea persoanelor pe care le cunoaşteţi doar prin intermediul telefonului;
  • Nu achitaţi niciodată sume în avans pentru ridicarea unor premii;
  • Nu comunicaţi niciodată informaţii personale confidenţiale (CNP, serie buletin, conturi bancare, parole, etc);
  • Sunaţi la compania de telefonie mobilă – Departamentul de Relaţii cu Clienţii – verificaţi veridicitatea promisiunilor;
  • În situaţia în care sunteţi contactat de o persoană care pretinde că vă este rudă şi solicită sume de bani pentru rezolvarea unor probleme grave, apelaţi imediat ruda respectivă (pe numărul pe care îl cunoaşteţi) pentru a verifica aspectele aduse la cunoştinţă telefonic.

 

De la începutul anului, la nivelul judeţului Buzău au fost înregistrate 38 de dosare penale pentru comiterea infracţiunii de „înşelăciune”, 13 dintre Buzoienii,-înselati-pe-capeteacestea fiind comise prin metoda „accidentul” şi „câştigă premii”.

În ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de înşelăciune prin metoda „accidentul” aceasta este cu un impact emoţional deosebit asupra victimelor.

Victima primeşte un telefon de la o persoană care o anunţă că fiul/nepotul său a provocat un accident grav de circulaţie şi se află la sediul poliţiei, iar pentru a scăpa are nevoie urgentă de o sumă mare de bani. Apelantul „sfătuieşte” victima să meargă la bancă şi să depună banii, iar după îndeplinirea formalităţilor să-l contacteze telefonic pentru a-i comunica numărul de cont.

Victimele îşi dau seama că au fost înşelate abia în momentul în care sunt sunate sau se hotărăsc să-şi sune fiii sau nepoţii pentru a-i întreba ce li s-a întâmplat.

În ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de înşelăciune prin metoda „câştigă premii” infractorii trimit mesaje prin care anunţă că apelaţii sunt câştigătorii unor premii mari în bani sau obiecte şi solicită în acest sens expedierea unor sume mari de bani pentru revendicarea premiilor.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!