Munca la negru, aspru pedepsită de inspectorii ITM Buzău
În cadrul Colegiului Prefectural de ieri, directorul ITM, Cecilia Manolescu, a prezentat raportul privind societățile amendate în 2013 pentru munca la negru a angajaților.
E a apreciat că munca la negru nu este altceva decât ”furt cu consimțământul angajatorului și al angajatului”, și, de aceea, societățile care nu au încheiat contracte individuale de muncă pentru angajați, au fost amendate.
Astfel, în 2013, ITM a verificat 1819 societăți comerciale, aplicând aproape 1000 de amenzi în cuantum de 1.681.000 de lei pentru munca nedeclarată.
Nu mai puțin de 719 societăți au fost sancționate pentru diferite nereguli, iar în 397 de cazuri, angajatorii s-au ales cu dosare penale pentru munca nedeclarată.
În încheiere, directorul Cecilia Manolescu a mai precizat că, atât angajatorii, cât și angajații care utilizează munca fără forme legale se supun unor riscuri majore. Aceasta a mai anunțat că, în următoarea perioadă, ITM va intensifica controalele la unitățile de panificație și depozitare a cerealelor.