N-au fugit de lopată! Acțiune voluntară pentru un mediu sănătos (FOTO)
Joi, 19 aprilie, militari din cadrul Garnizoanei Buzău au răspuns prezent, în zona localității Berca, județul Buzău, la acțiunea inițiată de către Primăria comunei Berca, prin care se vor planta puieți de salcâm în împrejurimile satelor Băceni și Viforîta. Ofițeri de armată, militari, jandarmi, parlamentari, șefi din administrație, cu toții au dat o lecție de civism și responsabilitate față de mediul înconjurător.
Activitatea se înscrie în programul manifestărilor desfășurate cu prilejul Zilei Forțelor Terestre române – 23 aprilie și al Centenarului Marii Uniri. Astfel, militarii buzoieni, în colaborare cu Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” din Buzău au conștientizat importanța campaniei, ca și în anii trecuți prin participarea voluntară, pe dealurile din comuna Berca.
Prezent la activitate comandantul Garnizoanei Buzău, general de brigadă Gheorghiță Vlad a transmis că: astfel de fapte reprezintă o grijă pentru viitor, o grijă pentru a preda mai departe un spirit civic, demonstrând încă o dată legătura vie dintre armată și societate, dându-ne și de această dată, nouă militarilor și membrilor Fundației „Mareșal Alexandru Averescu”, încrederea, că atitudinea de respect față de natură este prezentă în rândul românilor.
În cadrul acțiunii de voluntariat, alături de Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, ec. Petre Emanoil Neagu, primarul comunei Berca, Ionel Dobrița și locuitori ai comunei Berca au participat peste 60 de militari, asigurând societatea civilă că viitorul verde este prezent în sufletul multor tineri, prin implicarea în creșterea suprafeței împădurite ale județului.
… suprafeței împădurite a judetului, nu ale județului.
Ești profesor de limba și literatura romana, ce naiba!
Dovada ca jurnalistii nu mai citesc comunicatele de presa inainte sa le publice, ca pe vremuri … iau cu totul si pun acolo…Mai grav e ca institutiile au reprezentanti care scriu asa..
La plantat de copaci, Neagu a venit îmbrăcat ca un manelist. Atât poate, asta-i nivelul!
Dacă voiau să facă asta din spirit civic, nu mai anunțau presa! Făceau ce aveau de făcut și plecau acasă.