Știrile zilei

BUZĂU: O apă curgătoare va traversa orașul | Vor apărea terase, galerii comerciale și mori miniaturale

„Reporter Buzoian” a intrat în posesia primelor fotografii cu „Aleea Promenadei”, porțiunea din strada Frăsinet situată între Kaufland și biserica „Sfântul Ștefan”, cu o lungime de 850 de metri, care va intra într-un amplu proces de modernizare. Primăria va amenaja aici Iazul Morii, o apă ce curge în prezent prin subteran, iar apoi va redesena întreaga zonă prin amenajarea, de-a lungul cursului de apă, a mai multor terase, galerii comerciale, zone de agrement și mori de apă miniaturale.

Mai exact, primarul Constantin Toma dorește să scoată la suprafață vechiul Iaz al Morii, care trece pe sub strada Frăsinet și care va curge la suprafață pe un canal de 11 metri lățime. Conform proiectului, pământul rezultat din săpăturile pentru canal va fi utilizat pentru crearea unei elevații de 4.2 metri, situată chiar lângă iaz, pe linia blocurilor din Micro III.

„Aleea Promenadei” sau „Drumul Morii”. Zona va deveni un punct important pe harta turistică a țării.

Iazul Morii este o deviație naturală a râului Buzău, care pornește din zona Cândești, curge între DN 10 și apa Buzăului, traversează toată Simileasca, după care, în dreptul Galleria Mall, intră în subteran, circulând prin conducte Premo. Apa curge în continuare și trece pe sub strada Frăsinet, continuând pe sub blocurile din Broșteni și Dorobanți, după care iese din nou la suprafață la ieșirea din Buzău spre Vadu Pașii. Din cei 10 km pe care îi are, cinci sunt pe teritoriul municipiului Buzău.”, povestește primarul Constantin Toma.

Partea înălțată va servi drept loc de promenadă pentru pietoni și bicicliști și – poate cel mai important – va adăposti terase, galerii comerciale, locuri de joacă pentru copii și alte spații de agrement. De menționat că aceste spații vor fi create chiar sub malul de 4.2 metri și în imediata apropiere a iazului.

Turiștii se vor plimba de-a lungul cursului de apă, care va fi amenajat asemenea unei faleze. Din loc în loc, acesta va fi înfrumusețat cu mori miniaturale și cu alte piese de mobilier urban.

Partea carosabilă va fi mutată pe locul actualelor garaje de pe strada Frăsinet, acestea urmând a fi demolate în curând.

Carosabilul va fi mutat pe locul actualelor garaje de pe strada Frăsinet.

Practic, edilul Toma dorește să revitalizeze Buzăul prin punerea în valoarea a potențialului uriaș pe care îl are Iazul Morii:

Dacă privim în istorie, Buzăul s-a dezvoltat în jurul acestui curs de apă. A fost și motivul pentru care, în secolul al XVII-lea, la Buzău s-au oprit sârbii și bulgarii, fiindcă era apă din plin pentru grădinile lor. Din el se alimentează heleșteul din Crâng, cel din Parcul Tineretului și lacul din Parcul Marghiloman.

Vrem să creăm un microclimat pornind tocmai de la această resursă naturală fantastică pe care suntem norocoși să o avem.

Vizavi de Iazul Morii se va contura un proiect frumos, astfel încât să încercăm să regenerăm Buzăul prin redescoperirea acestei ramificații naturale din râul Buzău, care avea la 1525 un număr de 12 mori, în 1856, vreo 47 de mori, pive de postav, darace de lână, tăbăcării, mai târziu, după 1900, topitorii de cânepă. În perspectivă, am discutat cu arhitecți cunoscuți ai țării pentru a regândi Buzăul punând în valoare acest canal natural, această ramificație naturală a râului Buzău, pe lângă care s-a dezvoltat orașul nostru din timpuri străvechi.”, a declarat Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

La capătul vestic al falezei, undeva lângă biserica „Sfântul Ștefan”, va fi amenajat un mic lac, alimentat cu apă din Iazul Morii. Se estimează că proiectul ar urma să dureze doi ani.

Un prim pas către materializarea proiectului a fost deja făcut. Luna trecută, consilierii municipali au aprobat trecerea în domeniul public al municipiului Buzău a fostelor canale ale Agenției de Îmbunătățiri Funciare, lucrările urmând a începe, cel mai probabil, în primăvara anului viitor.

loading...

Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin scrie la Reporter Buzoian din 2015, anul înființării publicației. Vine în presa online din Educație, unde activează ca profesor de limba și literatura română.

Știrile zilei

ACCIDENT | Un buzoian a băgat în spital trei oameni

Știrile zilei

VIDEO: Un drum din Buzău stă se prăbușească

Știrile zilei

Atenție sporită! Un bărbat deja a decedat

2 comentarii

  1. Adrian. at 17:33

    Foarte destepti oamenii…toate problemele orasului s-au rezolvat. Mai bine ar face ceva sa se descongestioneze traficul la iesirea din oras spre Rm. Sarat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *