Știrile zilei

O fostă profesoară de la Liceul Pedadogic a murit într-un grav accident rutier

Emilia Benescu, fostă profesoară de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău, a decedat vineri, 30 decembrie, în urma unui cumplit accident de circulație produs pe DN1, în județul Prahova. Zeci de elevi care au trecut prin mâna regretatului dascăl au primit vestea cu adâncă tristețe.

Vineri, în jurul orei 14:00, profesoara în vârstă de 83 de ani se întorcea de la Sinaia alături de ginerele său, care o aducea la Buzău, urmând ca el să se întoarcă în stațiunea montană pentru a petrece Revelionul alături de soția sa. La un moment dat, în dreptul localității Florești, mașina în care se aflau a fost izbită de un autoturism al cărui șofer nu s-a asigurat la pătrunderea pe drumul național.

Impactul a fost atât de puternic, încât femeia de 83 de ani a decedat pe loc, iar ginerele său, în vârstă de 48 de ani, a fost grav rănit și transportat cu un elicopter la Spitalul Floreasca.

Trupul neînsuflețit al profesoarei se află depus la capela bisericii „Cuvioasa Parascheva”, înmormântarea urmând să aibă loc marți, 3 ianuarie, la ora 11:30, la Cimitirul „Sfântul Andrei” din cartierul Micro XIV.

Mulți dintre foștii elevi au decis să meargă la căpătâiul  profesoarei pentru a îi aprinde o lumânare și a-și lua rămas-bun.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!