Știrile zilei

O părere

Poate ați observat și dumneavoastră că, de câțiva ani, scandalurile se țin lanț la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Și asta nu din cauza personalului medical sau a conflictelor interne, ci din vina unor pacienți care confundă instituția în care se salvează vieți cu un câmp de bătălie sau – mai degrabă – cu o mahala. 

Spitalul Județean este, deci, o instituție sub asediu. Al tupeului, al vendetelor personale sau pur și simplu al faptului că acest lucru se permite, aspect întărit de nenumăratele ciocniri ce au produs ecouri mai mult în presă și mai puțin la nivelul organelor de decizie.

Zilele trecute, curtea spitalului a fost din nou scena unor ciocniri între două tabere rivale de romi. S-a lăsat cu mașini vandalizate și cu intervenția forțelor de ordine. Tot săptămâna trecută, o femeie a descărcat un întreg spray lacrimogen în Urgențe, la capătul unei bătăi generale dintre două familii din Costești.

Angajații UPU au ajuns să se teamă pentru siguranța lor, iar la un moment dat, cineva a pus problema ca accesul în UPU să fie restrâns și să se intre doar în baza unui protocol de securitate, ca la penitenciar.

O altă întrebare care se ridică după atâtea și atâtea ciocniri se referă la factura pe care trebuie să o plătim cu toții în urma intervenției forțelor de ordine. Așadar, pe lângă banii plătiți de spital firmei de pază, de ce e nevoie să punem în mișcare dispozitive de poliție și jandarmi pentru niște nevertebrați ai vieții care periclitează – culmea! – tocmai activitatea de salvare a ei?

Iar ca să revenim la titlu, părerea mea este că doar parlamentarii au soluția prevenirii acestui gen de evenimente în incinta spitalelor. De aceea, consider că n-ar strica deloc o înăsprire a legislației în domeniu.

Gratiile la uși și bastoanele jandarmilor nu vor rezolva problema, e fapt dovedit. Dar o lege care ar face ca orice manifestare violentă în incinta unei unități medicale, lovirea unui cadru medical sau pericilitarea activității medicale să fie echivalentă cu lovirea unui organ al legii, de pildă, și să se sancționeze ca atare, cred că ar reduce semnificativ din elanul celor care încă se mai condu legea pumnului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Foarte bine zis… sa fie o lege mai aspra pentru cei care fac scandal sau lovesc atât cadrele medicale cât și pe ceilalti pacienți….. dar și intrarea chiar și la urgente pentru rudele pacienților sa fie mai drastica..

  2. De acord! Acelasi lucru este valabil si pentru lovirea unui cadru didactic sau a altor persoane care asigura diferite servicii vitale pentru o societate moderna curata si functionala. Oamenii, fie ca poarta halate albe, costume scumpe, uniforme albastre sau, de ce sa ne limitam aici, chiar si uniformele verzi ale celor care lucreaza la RER, trebuie RESPECTATI!! Asta nu intelegem noi, ca toti suntem egali de la nastere si pana la moarte si ca fiecare om merita respect. Termenul de nevertebrati ai vietii este oarecum potrivit insa se putea si mai bine! Faptul ca nu au coloana vertebrala nu justifica actiunile lor violente ce tin mai degraba de inteligenta, educatie, de modelele din familie. Ei au coloana vertebrala pentru ca ISI ASUMA chiar cu mandrie tot ceea ce fac! Problema este ca lezeaza un sistem sanitar si asa bolnav, in care pacientii asteapta ore intregi sa fie preluati de la UPU. Succes in demersurile dvs!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button