Știrile zilei

O sută de oameni au primit bonuri de câte 70 de lei și analize gratuite

Parteneriat pentru viață încheiat între Consiliul Judetean Buzău și Centrul de Transfuzii. O sută de oameni s-au prezentat, ieri, la Spitalul Smeeni, pentru a dona sânge în cadrul campaniei de colectă mobilă organizată la nivelul localităților din județ.

Apărut din inițiativa vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, Romeo Lungu, protocolul de colaborare încheiat cu Centrul de Transfuzii și-a produs deja primele efecte la nivelul localităților din mediul rural. Rezultatul, sute de oameni care o donat sânge la spitalul, biserica sau primăria din localitate, caravana mobilă dovedindu-se a fi soluția cea mai bună pentru promovarea și încurajarea actului donării.

„Dacă nu vin donatorii la centru, vine centrul la donatori?”, și-a spus vicele Romeo Lungu. Ieri, așteptările celor implicați s-au materializat din nou: O sută de oameni din Smeeni au donat sânge, primind bonuri valorice de câte 70 de lei și beneficiind de analize medicale gratuite: 

Vom sprijini in continuare actiunile Centrului de Transfuzii Buzau prin rganizarea de noi campanii de donare in localitatile din judet. Reamintesc faptul ca donatorii sunt recompensati cu bonuri valorice si beneficiaza de analize medicale gratuite. Urmeaza Ramnicu Sarat, Glodeanu Sarat, Parscov!”, a scris Romeo Lungu pe Facebook.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button