Știrile zilei

O tânără din Buzău vrea să afle CINE este

S-a născut la Buzău, dar familia a dat-o spre adopție la scurt timp de la venirea sa pe lume. Izabela a ajuns la o familie din Franța, dar nu și-a putut uita originea și vrea să afle acum cine i-a dat viață.

O tânără în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul în Franța, își caută rădăcinile românești. Tânăra născută la Buzău la începutul anilor ’90 vrea să știe ce s-a întâmplat cu rudele sale, care au dat-o spre adopție unei familii de francezi.

Izabela Bărăgoi s-a născut pe 11 februarie 1991, la maternitatea din Buzău. La scurt timp după naștere, mama sa, care locuia pe strada Orizontului din Buzău, a decis să o dea spre adopție. Așa se face că micuța a ajuns în grija unei familii de francezi, care au crescut-o frumos și i-au dat o educație aleasă.

Dar cum toate pe lumea asta se întorc la matca lor, nici Izabela nu a putut face excepție. Sufletul său a năzuit dintotdeauna spre cunoașterea familiei naturale, iar acum, ajunsă la 28 de ani, fata a decis să își afle originea.

„Am fost adoptată de o familie minunată care au avut multă grijă de mine. Le sunt recunoscătoare parinţilor pentru toate sacrificiile făcute!! Astăzi, sunt o persoană matură şi vreau să îi cunoasc și pe cei care mi-au dat viaţă. Îmi doresc să aflu dacă mai am fraţi, surori şi alte rude. Cu alte cuvinte vreau să îmi descopăr rădăcinile româneşti. La naştere m-am numit BĂRĂGOI IZABELA, născută la data de 11. 02. 1991 în municipiul Buzău. Mama mea se numea BĂRĂGOI MARIANA şi locuia pe strada ORIZONTULUI numărul 55 în Buzău împreună cu mama ei (bunica mea) Bărăgoi Manona. Vă rog să DISTRIBUIȚI anunţul meu să îi cunosc pe cei care mi-au dat viaţă. Vă mulţumesc pentru tot ajutorul.”, a scris tânăra pe Facebook.

Perosanele care o pot ajuta pe Izabela să-și găsească familia din România o pot contacta pe Ileana Cunniffe Băiescu, fondatoarea The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Baragoi Ștefan este tatăl care a decedat în urma cu 2 ani, dar poate lu-a legătură cu unul dintre frații ei, pe nume Baragoi Marius care locuiește pe strada Transilvaniei (baraganul) asa cum spun majoritatea oamenilor sau îl poate cauta pe Facebook cu acest nume și îl poate găsi și celalalte rude

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button