Administrație

Organizarea "Drăgăicii", modificări de salarii și casări de bunuri, joi, pe agenda consilierilor locali

Printre cele 24 de proiecte de pe ordinea de zi a ședinței se numără organizarea și funcționarea târgului de vară „Drăgaica”, stabilirea remunerațiilor unor directori de societăți comerciale, casarea și valorificarea unor mijloace fixe. consiliul local

Odată trecute sărbătorile pascale, consilierii locali au revenit la ședințele de comisie, în care au dezbătut proiecte de hotărâre pentru ședința de mâine.

  • Astfel, joi, 24. 04. 2014, începând cu ora 13:00, va avea loc ședința ordinară a  Consiliului Local Municipal din luna aprilie.

Iată mai jos lista completă a proiectelor de hotărâre de pe ordinea de zi a întâlnirii:

1.- proiectul de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al
bugetului general  al municipiului Buzău pe anul 2013;
          2.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea situaţiilor financiare pe anul 2013 ale Societăţii Comerciale ” Trans – Bus ” S.A. Buzău;
3.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea situaţiilor financiare pe anul 2013 ale Societăţii Comerciale ” Prestcom Serv ” S.A. Buzău; 
4.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea situaţiilor financiare pe anul 2013 ale Societăţii Comerciale ” Pieţe, Târguri şi Oboare ” S.A. Buzău;    
5.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea situaţiilor financiare pe anul 2013 ale Societăţii Comerciale ” Urbis – Serv ” S.R.L. Buzău;    
6.- proiectul de hotarâre pentru aprobarea proiectului ” Reabilitare Corp 6 – Colegiul Naţional B.P. Haşdeu „, a cheltuielilor legate de proiect, precum şi a acordului între Unitatea Administrativ – Teritorială municipiul Buzău şi Colegiul Naţional ” B.P. Haşdeu ” Buzău;   
           7.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea proiectului ” Reabilitare Corp 7 – Colegiul Naţional B.P. Haşdeu „, a cheltuielilor legate de proiect, precum şi a acordului între Unitatea Administrativ – Teritorială municipiul Buzău şi Colegiul Naţional ” B.P. Haşdeu ” Buzău;     
8.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea Planului de ordine şi siguranţă publică al municipiului Buzău pe anul 2014;
     9.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor procedurale interne privind achiziţia de bunuri, servicii şi lucrări de către Societatea Comercială ” Urbis-Serv ” S.R.L. Buzău a căror valoare depăşeşte pragul prevăzut de art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/ 2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
   10.- proiectul de hotărâre  privind organizarea şi funcţionarea târgului de vară ” Drăgaica – 2014 „;
   11.- proiectul de hotarâre pentru modificarea Hotărârii nr. 80/2012 a Consiliului Local al Municipiului Buzău privind numirea membrilor consiliului de administraţie al Societăţii Comerciale ” Pieţe, Târguri şi Oboare ” S.A. Buzău, stabilirea remuneraţiei acestora, precum şi a directorului societăţii comerciale;  
  12.- proiectul de hotărâre modificarea art. 2 din Hotărârea nr. 106/2012 a Consiliului Local al Municipiului Buzău privind numirea membrilor consiliului de administraţie al Societăţii Comerciale ” Urbis – Serv ” S.R.L. Buzău, precum şi stabilirea remuneraţiei acestora; 
   13.- proiectul de hotărâre modificarea Hotărârii nr. 107/2012 a Consiliului Local al Municipiului Buzău privind numirea membrilor consiliului de administraţie al Societăţii Comerciale ” Trans – Bus ” S.A. Buzău;   
   14.- proiectul de hotărâre alegerea comisiei de cenzori a Societăţii Comerciale ” Trans – Bus ” S.A. Buzău;    
  15.- proiectul de hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului a unui teren situat în municipiul Buzău, şoseaua de centură, tarlaua 61;
  16.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea atestării apartenenţei la domeniul privat al municipiului a terenului situat în municipiul Buzău, b-dul Stadionului, zona blocurilor 3A – 4A;
 17.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea trecerii unor mijloace fixe din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Buzău, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării şi casării;
 18.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea trecerii din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului a terenului situat în municipiul Buzău, cartier micro 14, aleea Scolilor nr. 1;
 19.- proiectul de hotărâre privind transmiterea în folosinţa gratuită şi temporară, către Compania Naţională de Investiţii ” CNI ” S.A. Bucureşti, a terenului aflat în proprietatea privată municipiului, situat în municipiul Buzău, cartier micro 14, aleea Sporturilor nr. 1, în vederea executării obiectivului de investiţii  ” Sală de sport şcolară „;
 20.- proiectul de hotărâre privind completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Buzău; 
 21.- proiectul de hotărâre privind completarea art. 3 din Hotărârea nr. 323/2007 a Consiliului Local al Municipiului Buzău pentru aprobarea delegării gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi concesionarea bunurilor proprietate publică şi privată a municipiului Buzău către Societatea Comercială ” Compania de Apă ” S.A. Buzău
 22.- proiectul de hotărâre privind modul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unor certificate de urbanism;
 23.-  adresa nr. 3.999/2014 a Regiei Autonome Municipale „RAM” Buzău, prin care informează autoritatea tutelară cu privire la nerambursarea către bugetul de stat a taxei pe valoarea adăugată aferentă subvenţiei la energia termică furnizată populaţiei, precum şi măsurile instituite de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice;
24.- informarea nr. 562/2014 a Societăţii Comerciale ” Prestcom Serv ” S.A. Buzău privind măsurile luate în urma comunicării Deciei nr. 1/2014 a directorului Camerei de Conturi Buzău.
 
 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!