UPDATE: Adolescenta dispărută de la Mărăcineni a fost găsită la spital

Instalatii GPL Auto

Spalatoria Auto Petrom Transilvaniei
Piese Auto ,Asistenta Rutiera, Spalatorie Auto, Anvelope Auto

UPDATE: Familia a fost anunțată că fata s-a prezentat, vineri seară, la Spitalul Județean de Urgență Buzău, acolo unde se află internată în prezent. Ea s-a plâns că se simte rău, fiind preluată de personalul medical și supusă unor investigații medicale amănunțite. Autoritățile au anunțat și DGASPC. care ar putea deschide o anchetă.


O adolescentă de 14 ani, din comuna Mărăcineni, este căutată în toată țara după ce, joi, a plecat la școală și nu a mai revenit la domiciliu. Seara, unchiul fetei a anunțat poliția, care a dat-o în urmărire națională.

Adolescenta Nedelcu Melec este elevă la Școala din Căpățânești. Ultima dată, ea ar fi fost văzută de bunica sa la școală, acolo unde aceasta își are locul de muncă.

Rudele au căutat-o prin toată comuna, însă nici urmă de fată. Acum, prietenii vor să o găsească prin intermediul Facebook, rețea de socializare pe care i-au postat fotografia, însoțită de un mesaj:

„Vă rugăm, dacă o vede cineva, să contacteze la numarul de telefon 0034663214899, prin WhatsApp sau la orice post de politie,va multumim! Înaltime: 1,62, ochi căprui, păr negru, lung; era îmbracată cu pantaloni negri, jeans, geaca neagră, adidasi verzi.”

Conform spuselor apropiaților, fata, a cărei mamă locuiește în Spania, ar mai fi plecat de acasă. 

Despre autor

Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin este editor-șef și conduce Reporter Buzoian de la deschiderea din 2015. Vine în presa online din zona educației, acolo unde activează ca profesor de limba și literatura română.

Oferta Publicitate
Profesional New Consult

Comentarii

21 comentarii în articolul “UPDATE: Adolescenta dispărută de la Mărăcineni a fost găsită la spital

  1. Normal ca pleak copiii de aksa dak noi k parinti din cauza traiului bun suntem nevoiti sa plekm din tara si sa ii lasam cu bunicii irikt de iubitori sunt ei poate mai mult k noi parintii nu se compara…PARINTELE E PARINTE si dorul ai problemele personale ii fac pe copiii sa plece de aksa k poate asa parintii lor revin aksa..e k un santaj emotional Clar

    • Învață să scri şi să te exprimi corect şi apoi expimă-ți opiniile pe internet!
      Nu se înțelege absolut nimic din ce ai scris acolo..şi pentru cultura ta generală „k” în loc de „ca” şi „că” nu se foloseşte atunci cand scri ceva pe facebook sau sms-uri,este incorect gramatical..

    • Plecați din țară să vă îmbogățiți, nu sunte-ti mulțumiți de salariul minim pe economie dar nici nu ați încercat alte calificări pt a trece la un nivel superior de salarizare, va mulțumiți să ștergeți babe la cur decât să aveți grijă de propria familie. Pt ce va folosesc banii dacă familia se distruge?

  2. În legatura cu cazul publicat nu am de comentat datorita faptului ca ma depaşeşte. Lumea este din ce în ce mai rea. Datorita conditiilor de trai ….toti merg pe principiul&sa_mi fie mie bine, restul nu ma intereseaza& . Sau pierdut multe sentimente cum ar fii mila, buna vointa, respectul chiar şi iubirea….Sînt foarte multe de spus dar ştiu ca toate sînt în zadar…o zii buna tuturor.

  3. Dl Emil daca citit bine nu am spus nimic de rau ai in primul rand cred k stiu sa scriu destul de bine avand si o facultate la activ,faptul k nu am tastat bine avand doi copii mici nu inseamna k nu stiu a scrie totusi am 7 ani de acasa si nu va pot vb urat sper sa va retrageti cuvintele k va pot acuza de injurii la persoana mea…

  4. Nu este problema noastra . Este problema familiei , daca am ajutat pana acum e timpul sa ne oprim , fata a fost gasita .. familia ei suferă , nu stiu ce este cu fata (nu este problema nimănui situatia ei (a lor )) ! DE CE SA MAI COMENTAM?

  5. Ce urat!!! Foarte urat din câteva comentarii se vede incultura și răutatea, insulte la o simpla părere ????Parca suntem democrați avem dreptul la propria opinie … lamentabil materia cenușie a multora este neagră pot spune chiar scrum … dam vina pe societate , nu societatea ne conduce sufletul dar din păcate mintea obosita și bolnava îmbibată de bârfa și idei rele ne mănâncă inima și sufletul. Păcat

    • De acord cu tine in tot ceea ce spui.
      Autocritica nu exista practic cand unul din cei mai sus citati se uita in oglinda nu vede un defect la propria persoana.
      Suntem in continuare in cadere libera spre o mare gloata de incultura cu un viitor sumbru si intunecat.

    • Tarani sau tigani toata lumea are dreptul la opinie doamna draga.
      Daca inca veniti cu mentalitatea inchisa din perioada anilor de comunism ( va las pe dumneavoastra sa imi precizati perioada si liderul de la vremea respectiva dupa ce gasiti rezultatul pe google search) dati raspunsul la intrebarea de am ajuns aici in situatia in care Romania se afla.

  6. Cata lume culta avem aici Doamne 🙂
    Unul mai inteligent ca celalalt.
    Expresii gen dracu,fai etc te induce intr-o stare acuta de boala tipic romaneasca de critica si ironism in conditiile in care autocritica nu exista in peisajul romanesc.
    Are cineva idee pentru limba romana ce tasta trebuie apasata sa pot intelege va rog cateva cuvinte.
    Multumesc.

Lasă un răspuns la Dragan Violeta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *