Din Buzău

Pelerinaj de Florii, sâmbătă pe străzile Buzăului

Sâmbătă, 12 aprilie 2014, credincioşii din municipiul Buzău, însoţiţi de preoţii lor, vor participa la pelerinajul organizat cu prilejul sărbătorii Floriilor.6198_p17ovubpdk1mvolhl6b143a1c5pa

Pelerinii – purtând în mâini ramuri de salcie şi icoane – vor pleca în jurul orei 1630, după oficierea slujbei Vecerniei, de la biserica „Eroilor“, pe B-dul Unirii, spre Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ şi „Sfinţii Trei Ierarhi“. Lor li se vor adăuga alte grupuri de credincioşi de la biserica „Sfinţii Îngeri“ şi Catedrala „Sfântul Mucenic Sava“. Toţi aceştia vor fi întâmpinaţi, la Catedrala arhiepiscopală, de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, care va oficia o scurtă slujbă de binecuvântare şi va rosti un cuvânt de învăţătură.

„Pelerinajul de sâmbătă reprezintă nu numai o reactualizare a ultimului drum parcurs de Mântuitorul Hristos în viaţa Sa pământească, ci constituie, pentru fiecare credincios care va participa, un bun prilej de a lua arhierească binecuvântare, pentru a parcurge cum se cuvine – în post, rugăciune şi fapte bune – zilele Săptămânii Sfintelor Pătimiri, întru aşteptarea marelui praznic al Învierii Domnului”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!