Oamenii legii au făcut verificări la mai mulţi agenţi economici din judeţele Buzău, Bacău şi Vrancea şi au stabilit, în urma cercetărilor, că, din 2012 şi până în prezent, aceştia au produs sau comercializat către 75 de societăţi din 12 judeţe peste 200 de tone de vin contrafăcut. Prejudiciul produs în acest caz este estimat la patru milioane de lei.
Poliţia Română a precizat, într-un comunicat de presă, că poliţiştii au făcut, miercuri şi joi, verificări la 12 sedii sociale şi puncte de lucru, care aparţin unui număr de cinci agenţi economici.
În urma controalelor, au fost ridicate, în vederea analizării în laborator, probe din sortimentele de vin produse sau comercializate de societaţile verificate, precum şi documente.
Oamenii legii au mai stabilit că reprezentanţii acestor agenţi economici ar fi produs sau comercializat, din 2012 şi până în prezent, peste 200 de tone de vin contrafăcut, sub diferite marci. Vinul ar fi fost vândut fie ambalat în sticle sau în recipiente din plastic, fie vrac, către 75 de agenţi economici din 12 judeţe. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat, până în prezent, la peste patru milioane de lei