Știrile zilei

PERICOLUL care pândește în această perioadă: „Nici nu știi când cazi”

În fiecare an, sezonul vinului face victime în rândul gospodarilor care nu acordă suficientă atenție unui fenomen extrem de periculos. Toamna, intoxicațiile cu gaze emanate de vinul în fierbere sunt la ordinea zilei.

Deşi oamenii ştiu că există pericolul intoxicării cu dioxid de carbon degajat în timpul procesului de fermentare, tragediile nu întârzie să apară în fiecare toamnă, deoarece oamenii nu respectă nici cele mai simple reguli de siguranță.

Ultima situație de urgență de acest fel a avut loc sâmbătă, atunci când doi soți din Poșta Câlnău au fost la un pas să cadă pradă propriei neglijențe. În ciuda experienței dobândite de-a lungul vieții, cei doi gospodari în vârstă de 60 de ani au intrat în beci și s-au intoxicat cu dioxid de carbon de vinul în fierbere, fiind scoși semiconștienți și duși de urgență la spital, unde medicii au reușit să îi stabilizeze.

În lipsa oxigenului din aceste spaţii închise (beciuri, magazii sau alte încăperi), dioxidul de carbon emanat în urma procesului de fermentaţie se transformă în monoxid de carbon, gaz fără culoare sau miros, care pătrunde în organism pe cale respiratorie şi constituie o otravă puternică.

Totul se putea încheia tragic pentru cei doi soți, iar asta pentru că nu au respectat câteva reguli elementare:

Tăria asta a vinului e foarte periculoasă. Nu miroase, dar te ameţeşte pe loc. De aia unii îi spun <moartea mută>, fiindcă te ia un leșin și nici nu știi când cazi. (…)  În primul rând, uşile beciului nu trebuie să fie închise când aducem vinul în beci, spațiul trebuie aerisit. Dar cea mai ușoară verificare se face cu lumânarea. Când vrem să vedem dacă în încăpere sunt gaze, intrăm cu o lumânare, și dacă lumânarea se stinge, nu trebuie intrat. Înseamnă că atunci nu e aer.”, spune buzoianul Lazăr Ilie, viticultor de-o viață.

Potrivit specialiștilor, nu se recomandă ca fermentarea mustului să fie în spaţii închise. În cazul în care totuşi vinul a fost transportat în beciuri, spaţiile trebuie să fie aerisite.

De asemenea, pentru a verifica dacă în încăpere s-a acumulat dioxid de carbon trebuie de intrat în beci cu o lumânare aprinsă. Dacă aceasta se stinge la intrare, înseamnă că în încăpere lipseşte oxigenul, iar viaţa este în pericol.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button