PoliticăȘtirile zilei

PNL Buzău, REACȚIE după anunțarea candidaturilor PSD la parlamentare

Președintele PNL Buzău, Cristinel Romanescu, iese la atac împotriva PSD. Într-un comunicat de presă remis astăzi, şeful liberalilor buzoieni cere demisia mai multor candidați PSD la alegerile din 11 decembrie: „Se impun demisii după anunțarea listei de candidați la parlamentare a PSD Buzău.”

„Anunțarea listei de candidați ai PSD Buzău pentru alegerile parlamentare trebuie să atragă după sine niște demisii. Pe lista PSD se află două nume care trebuie să plece din funcțiile pe care le ocupă pentru a nu periclita integritatea acelor instituții.
Unul dintre candidații PSD pentru Camera Deputaților, Sorin Lazăr, ocupă funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), având rang de subsecretar de stat. Fiind vorba de o instituție în subordinea Guvernului României, nu poate plana vreo suspiciune de interferență între activitatea executivă și asumarea unei candidaturi politice la alegerile parlamentare. Domnul Lazăr trebuie să plece din funcția de vicepreședinte al ANRP dacă vrea să candideze la alegerile parlamentare. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă printr-o demisie, îi cerem domnului Dacian Cioloș, premierul României, demiterea domnului Lazăr de la ANRP. Intenția actualului guvern de a nu lăsa activitatea executivă să fie influențată de jocul electoral, lucru care înseamnă plecarea din guvern a celor care vor să candideze la alegerile parlamentare, este de apreciat. Principiul trebuie să se aplice și în cazul domnului Lazăr.
Și lista de candidați ai PSD pentru Senatul României ridică semne de întrebare. Am fost surprins să-l văd acolo pe domnul Laurențiu Țepeluș, director adjunct al Colegiului Național „B. P. Hașdeu”. Educația nu trebuie să aibă legătură cu politica și cu interesul electoral de partid. Apartenența la un partid politic e o decizie personală, ce nu poate fi îngrădită decât în situațiile menționate de lege, însă candidatura la alegerile parlamentare e o chestiune care, din punct de vedere moral, nu poate fi compatibilă cu o poziție de conducere într-o instituție de învățământ. Cu atât mai mult când vorbim de unul dintre cele mai prestigioase licee din România, Colegiul Național „B. P. Hașdeu” din Buzău. În consecință, dacă vrea să candideze din partea PSD la alegerile parlamentare, domnul Țepeluș trebuie să își dea demisia din funcția de director adjunct al Colegiului Național „B. P. Hașdeu”.
Sper că PSD și ai săi candidați vor înțelege că integritatea trebuie să primeze, inclusiv în timpul campaniei electorale, pentru orice persoană care dorește să ajungă parlamentar, iar persoanele mai sus amintite vor părăsi funcțiile deținute.”, a transmis PNL Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!