Din Buzău

PRĂPĂD în Buzău, după zăpada de azi-noapte | 20 de localități fără curent electric

În miez de primăvară, pe drumurile din nordul montan al județului se circulă în condiții de iarnă, în timp ce 20 de localități nu au curent electric. Vremea își va face de cap toată luna, însă avertizările cod portocaliu și cod galben de vreme rea vor expira până la sfârșitul acestei săptămâni.

Având în vedere persistența fenomenelor meteorologice periculoase, precum și avertizările meteorologice COD GALBEN şi COD PORTOCALIU de precipitaţii abundente, ninsori şi strat de zăpadă în zona de munte, intensificări ale vântului respectiv, CODULUI GALBEN HIDROLOGIC pe râurile din bazinele hidrografice Buzău şi Călmăţui, Centrul de Coordonare și Conducere a Intervenției activat în data de 19.04.2017, va trece în etapa a II-a, fiind suplimentat cu membri din cadrul Secției de Drumuri Naționale Buzău, Drumuri Județene Buzău, Societății de Distribuție a Energiei Electrice Buzău.

În urma monitorizării situației operative, nu s-au înregistrat evenimente potențial generatoare de situații de urgență.

       Căile rutiere:

          Pe drumurile naționale și județene din zona de munte a județului se circulă în condiții de iarna. Pe aceste segmente de drum se acționează cu utilaje și material antiderapant, personalul din cadrul Serviciului Rutier IPJ Buzău solicitând participantilor la trafic, ce vor să tranziteze aceste trasee, să își echipeze corespunzător autovehiculele și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri. 

        Energie electrică

           Au fost înregistrate până în acest moment mai multe localități nealimentate cu energie electrică: Cislău, Viperești, Pătârlagele, Nehoiu, Pîrscov, Cozieni, Brăiești, Bozioru, Odăile, Mânzălești, Beceni, Cătina, Chiojdu, Cănești, Merei, Topliceni, Buda, Valea Salciei, Năieni, Breaza.

20 de echipe acționează pentru remedierea defecțiunilor și realimentarea cu energie electrică a tuturor consumatorilor. 

  Situaţia operativă este monitorizată permanent prin Centrul Operaţional Judeţean, toate instituţiile cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă fiind pregătite să intervină ori de câte ori va fi nevoie.

         Recomandări pentru participanții la trafic

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor.

Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei). 

Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi, sau 50 de km/h în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă.

Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea și a putea fi văzuţi în trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei.

Asiguraţi-vă o vizibilitate bună în habitaclul maşinii prin curăţarea parbrizului, geamurilor laterale şi a lunetei şi să aveţi în perfectă stare de funcţionare sistemul de climatizare şi ştergătoarele de parbriz.

Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile.

Atunci când circulaţi pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă, sau polei, echipaţi autovehiculul cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculelor cu masa totală mai mare de 3,5 tone, montaţi pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.

Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, cauciucurile trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.

Verificaţi periodic acumulatorul autovehiculului.

Nu bruscaţi comenzile şi folosiţi cu preponderenţă frâna de motor.

Nu în ultimul rând, rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţă redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.

De asemenea, le reamintim că, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 km/h mai mică.

Când vă deplasaţi în coloană, evitaţi să depăşiţi. Această manevră nu vă scurtează semnificativ timpul de deplasare, însă vă poate pune viaţa în pericol. Totuşi, când depăşirea este absolut necesară, asiguraţi-vă temeinic înaintea efectuării acestei manevre şi semnalizaţi din timp intenţia dumneavoastră. 

Pietonilor le recomandăm să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

Totodată, pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!