Administrație

Pregătiri de sărbători. Consiliul Județean alocă bani pentru desfășurarea evenimentelor din decembrie

În ultima ședință a lunii octombrie, pe masa consilierilor județeni s-a aflat, printre altele, proiectul de hotărâre privind ippalocarea unei sume de bani necesare manifestărilor din luna decembrie a anului 2014.
Astfel, instituția condusă de Cristi Bîgiu ar urma să direcționeze suma de 350.000 de lei către organizarea Zilei Naționale a României și către celelalte sărbători din perioada de iarnă.
Suma din acest an este cu 50.000 de lei mai mare decât cea de anul trecut. Banii ar urma să fie cheltuiți pentru spectacolul organizat cu ocazia zilei de 1 Decembrie, pentru „masa tradiţională”, dar şi pentru achiziţionarea de ste­guleţe şi cocarde tricolore.
În plus, cu aceeaşi oca­zie, în colaborare cu Fundaţia Mareşal Averescu, se va edita revista „Străjer în calea furtunilor” nr. 16 şi se va organiza concursul istoric „1 Decembrie – Ziua Naţională a României”.
Banii rămaşi de la sărbătoarea națională vor fi folosiţi pentru a plăti o parte din cheltuielile prilejuite de organizarea spectacolului de Revelion din Piaţa Daciei, dar şi pentru oferirea de pachete pentru copiii instituţionalizaţi, persoane cu handicap sau tradiționala primire a colindătorilor.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!