Știrile zilei

Primarul Constantin Toma anunță OFENSIVA împotriva celor care produc mizeria din părculețul de la Casa Albă

Imaginile scandaloase din părculețul de la Prefectură au ajuns și în birourile administrației de la Palatul Comunal, iar edilul șef Constantin Toma anunță măsuri dure împotriva celor care produc mizeria de aici. Fotografii în care resturi de sandvișuri tronează pe băncuțe și pe jos, iar pavajul este acoperit de un strat gros de sosuri apar aproape zilnic pe rețelele de socializare, vinovați de această situație fiind consumatorii de fast-food de la Jabbar și de la celelalte unități de alimentație.

„Totul pleacă de la educație, să știți. Am trimis Poliția Locală acolo, s-au dat amenzi, dar nu pot să închid zona. (…) O să fim mai atenți și o să îngrijim zona mai mult, dar singura soluție care există – și o să o aplicăm și pe asta – înseamnă amenzi, amenzi, amenzi. Nu există nații civilizate, există nații AMENDATE.”, opinează primarul Constantin Toma.

În cadrul interviului acordat publicației noastre, primarul Constantin Toma a dat ca exemplu de civilizație Coreea de Sud, țară pe care a vizitat-o în luna aprilie și de la care vrea să preia câteva dintre principiile de organizare a vieții cetățenești:

„Am fost într-o delegație în Coreea de Sud și am rămas uimit de ce am văzut acolo. Nu existau coșuri de gunoi sau platforme îngropate. Făceai gunoi, îl băgai în buzunar sau în mașină. Acasă îl sortai, îl puneai în pungi și îl duceai la un centru de reciclare. Firma specializată îl preda apoi la fabrica de plastic, acolo unde se produceau cizme de cauciuc sau diverse produse, exportate ulterior în China.”, a declarat primarul municipiului.

Într-un articol publicat la începutul săptămânii, Reporter Buzoian atrăgea atenția asupra situației scandaloase din părculețul care ar trebui să servească drept spațiu de relaxare. Imaginile vorbesc de la sine:

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!