AdministrațieDin BuzăuȘtirile zilei

VIDEO: Primarul Constantin Toma vrea să înființeze un centru de excelență la Buzău

Recent întors dintr-o vizită efectuată la Amsterdam, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat că intenționează să pună în practică, în urbea noastră, o serie de măsuri descoperite în Orașul Bicicletelor. Edilul șef a reluat seria filmulețelor săptămânale prin intermediul cărora îi ține la curent pe buzoieni cu ultimele evoluții din Palatul Comunal.

De departe cel mai impresionant obiectiv turistic vizitat de primarul Toma la Amsterdam a fost, potrivit spuselor acestuia, Centrul de Excelență pentru Știință și Tehnologie „Nemo”, un loc văzut – numai anul trecut – de 618.000 de vizitatori și în care sălășluiesc 70.000 de produse diferite.

Printre motivele care l-au determinat pe primarul Buzăului să ia în calcul înființarea unui astfel de centru se numără, după cum însuși a remarcat, îndepărtarea tot mai mare a copiilor de științele exacte. Ideea s-ar putea materializa cu sprijinul Clubului Rotary din Buzău, organism care sprijină inițiativele culturale veritabile.

În cadrul aceleiași postări săptămânale, primarul municipiului a mai vorbit despre un alt subiect sensibil pentru administrație, acela al întrunirii ședinței ADI 2008. În cadrul acestei întâlniri, Petre Emanoil Neagu și Constantin Toma au căzut de acord să influențeze în sens pozitiv politica apei, prin eliminarea, în primă instanță, pentru trei luni, a plății apei meteorice de către buzoieni.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!