Știrile zilei

Primarul Dragoș Voicu, mesaj ferm: „Ursul din zona orașului Ploiești NU a fost relocat pe raza comunei Siriu!”

Primarul comunei Siriu, Dragoș Voicu, dezminte informația răspândită de primarul din Cerașu, Prahova, care s-a lăudat că a scăpat de ursul „Rambo”, animalul fiind relocat în zona alpină a comunei Siriu. 

Printr-un mesaj pe Facebook, edilul Voicu a făcut apel la calm, insistând pe ideea că ursul nu a ajuns la Siriu și că primarul din Cerașu nu are competența de a face astfel de afirmații:

Prieteni dragi,

În primul rand va spun clar ca ursul din zona orașului Ploiești revocat de autoritățile centrale NU A FOST RELOCAT PE RAZA COMUNEI SIRIU. Apoi, nu suntem de acord noi, cei din conducerea Primăriei Siriu și nici eu, în calitate de primar, cu relocarea animalelor sălbatice și mai ales cu relocarea urșilor!

Am discutat cu primarul comunei Cerașu, din județul Prahova, Alin Staicu, zona în care a fost relocat acest urs, și cel care a menționat în mediul virtual ca ursul din zona orașului Ploiești a ajuns în zona Siriu, și acesta nu are competenta sa faca astfel de afirmații pentru ca nu are de unde ști. El spune clar ca ursul a ajuns în comuna pe care o reprezinta, Cerașu și, ulterior, animalul a fost condus și eliberat la granița dintre județele Buzău, Prahova și Brașov. Atat!

Fac apel și aici, în mediul online, la autoritățile cu putere de decizie sa se revină la vechea legislație, nu sa se facă uz continuu de relocari ale ursului și ale altor animale sălbatice! Noi, autoritățile locale ajungem sa folosim resurse pe care oricum nu le avem pentru acțiuni zadarnice! Noi trebuie sa ne apărăm proprii locuitori, sa avem în grija sănătatea și integritatea lor!”, a transmis Dragoș Voicu.

Recent, autoritățile din județul Prahova au anunțat că au scăpat definitiv de grija ursului poreclit „Rambo”, care a fost alergat prin Ploiești mai bine de o lună de zile. La miezul nopții, primarul din Cerașu a anunțat pe Facebook că celebrul animal ar fi fost relocat în județul vecin, Buzău, în zona alpină a comunei Siriu.

Pus în fața unei astfel de situații, primarul din Siriu a spus că va cere lămuriri, deoarece localitatea are oricum mari probleme cu urșii, aproape zilnic fiind emise mesaje Ro Alert pentru a semnaliza prezența ursului în zone locuite sau aproape de șosele.

Ursul Rambo a devenit personaj de legendă urbană în Ploiești. El a reușit ca, mai bine de o lună, să fie mereu un pas înaintea autorităților care îl căutau zi și noapte pentru a-l reloca într-o zonă sălbatică. Legendarul animal are de câteva zile și o pagină de Facebook, unde îi sunt relatate peripețiile.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 Comments

  1. Catre dom’ primar al comunei Siriu : boierule, da’ de ce nu faci matale o echipa cu oameni de bine din comunitatea ta si apoi sa porneasca domniile voastre la vanatoare de ursi? Ca ursu’ n-o sa spuna ca l-ati impuscat iar daca vine cineva de la „judet” sa caute ursii ii poti explica dumneata ca in padure se intampla des accidente iar cei de la oras sunt cei mai expusi. Nu de alta dar daca stati in baza „Statului” sa va rezolve problema va mananca ursii pe toti!

  2. Mare adevăr grăita „ursul bipolar „. Mă întreb și eu cât oare va mai dura situația asta absurdă din Romanistan în care a ajuns ursul să ne țină în casă mai ceva decât covidul?! Chiar nu există la ora actuală oameni cu „ouă” care să rupă cercul ăsta vicios alcătuit din autoritățile centrale și ONG-urile iubitoare de Barney? Păi pe ăia ii doare la bască de ce se întâmplă în mediul rural. Urșii prinși ar trebui duși și eliberați în unele birouri de pe la București să se joace cu cei care au putere de decizie. Eu aș duce vreo 5 exemplare și în aula Academiei Române când se mai decernează ceva diplome și medalii „cacademicienilor” merituoși. Asta așa ca premiu pentru incompetența de care dau dovadă atunci când iau hotărâri ce privesc oamenii simpli .Au ajuns să reprezinte cu succes ursărimea din țară, nicidecum cetățenii ai căror reprezentanți de seamă se cred. Rușine!!!

  3. La toți ne este frica de urs,dar sa nu uităm că din cauza noastră sa ajuns în situația asta. Am intrat în habitul lor și nu au ce sa mănânce. Sunt animale care când le e foame trebuie să caute mâncare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button