Știrile zilei

Profesorul Bogdan Cristea trece prin clipe grele | Familia cere ajutorul

Apreciatul profesor de limba și literatura română Bogdan Cristea trece printr-o situație extrem de dificilă, după ce ar fi fost diagnosticat cu o boală gravă. Anunțul a fost făcut de sora acestuia prin intermediul paginii de Facebook administrate, până nu demult, de tânărul profesor.

Pe parcursul întregii sale activități, profesorul Bogdan Cristea a devenit un exemplu de generozitate și devotament față de educație, punând la dispoziția elevilor din întreaga țară numeroase materiale gratuite, prin intermediul paginii de Facebook.

Până la vârsta de 36 de ani a publicat deja trei cărți care s-au bucurat de succes în rândul publicului. În luna octombrie, când a și făcut ultima postare pe Facebook, viața l-a pus la grea încercare.

Atunci, iubitul profesor a precizat că, o vreme, nu va mai fi prezent pe pagină din cauza unor probleme medicale, care nu sunt grave, dar care necesită concediu medical. Din păcate, la trei luni distanță, sora acestuia a postat pe pagina „Prof. Cristea” un mesaj care i-a îngrijorat pe urmăritorii săi virtuali. A urmat apoi o nouă postare, în care se vorbește despre faptul că profesorul „s-a confruntat cu o situație medicală gravă, din acest motiv nu poate comunica”.

De asemenea, în mesaj se mai arată că tânărul profesor va urma un tratament la o clinică din Turcia, costurile fiind destul de mari:

În aceste momente sensibile și dificile avem rugămintea să ne adunam pentru a arăta sprijinul nostru unui membru de seamă al comunității noastre, Proful Cristea. Cu toții știm că Proful Cristea a fost o prezență remarcabilă și inspiratoare în rândul elevilor și al colegilor săi, dedicându-și viața educației și formării tinerilor.

Recent, Proful Cristea s-a confruntat cu o situație medicală gravă, din acest motiv nu poate comunica, nu poate răspunde mesajelor voastre. În aceste momente, vrem să facem tot posibilul pentru a-i oferi sprijinul de care are nevoie. Chiar dacă domnul profesor nu poate comunica, noi putem să-i transmitem gândurile și emoțiile noastre pozitive prin gesturi mici, cum ar fi asigurarea că nu-i lipsește nimic în spital.

Dacă doriți să contribuiți sau să oferiți sprijin în vreun fel, vă rugăm să vă alăturați acestei inițiative, fie de a trimite mesaje de încurajare sau de a oferi asistență în gestionarea detaliilor zilnice, orice gest, indiferent cât de mic, va conta enorm pentru Proful Cristea în această perioadă dificilă. Și în continuare, să ne rugăm pentru el. Oamenii pot face miracole.

Pentru cei care doresc să-l susțină material pe domnul profesor Bogdan Cristea pentru a putea achita costurilor tuturor investigațiilor necesare pentru salvarea vieții sale, inclusiv a transportului în străinătate și tratamentul de care va beneficia la clinica din Turcia, pot dona în următoarele conturi:

IBAN: LT24 3250 0321 2284 2162

Cod BIC/SWIFT: REVOLT21

Beneficiar: Bogdan Cristea

IBAN: RO41 BREL 0005 5042 4190 0100

Beneficiar: Bogdan Cristea

Să ne unim forțele și să arătăm că suntem solidari cu un om care merită și trebuie să trăiască, să-l sprijinim în aceste momente dificile, așa cum a făcut și el cu fiecare dintre noi! Cu recunoștință, vă mulțumim!” este textul postat pe pagina de facebook a profesorului.

Potrivit stiriest.ro, Bogdan Cristea este originar din comuna Vutcani din județul Vaslui, dar de mai mulți ani predă în București. El a lansat o pagină de Facebook intitulată inițial „Noua Limba”, apoi a schimbat numele în “Prof. Cristea”. Prin intermediul acestei pagini, el a oferit sprijin elevilor care urmau să susțină examenul de bacalaureat sau Evaluarea Națională.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

4 Comments

  1. Toată clasa politică ne-a purtat de grijă în PLANdemie, dar, în asemenea cazuri, ai bani, ai o șansă, nu ai bani, ești la mila lui Dumnezeu.
    Trist este că oamenii acceptă situațiile astea, cu PROSTANI în fruntea țării…
    Într un sistem Meritocrat, acest caz nu ajungea în presă, avea deja banii în cont.
    Dacă acceptați acest tip de trai din actualul sistem, din start sunteți o cauză pierdută.

  2. Dle reporter sau ce sunteti, cine este sora care mai intai a postat ceva emotionant apoi a cerut bani in 2 conturi?
    Cu asta trebuia sa incepeti ancheta jurnalistica, mai ales cand sunt atatea fraude.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button