ARTICOLUL ZILEIȘtirile zilei

Protest al locuitorilor de pe Viitorului. Ce îi scriu primarului

UPDATE: Consilierii municipali nu au ținut cont de nemulțumirile oamenilor. Proiectul a trecut cu 16 voturi pentru, trei abțineri și un vot împotrivă. Construcția clădirii poate începe.


ȘTIREA INIȚIALĂ: Sute de locuitori de pe străzile Patriei, Viitorului, Independenței și Aleea Rândunelelor își exprimă îngijorarea față de construirea, într-o zonă extrem de aglomerată, a unei clădiri în care urmează să funcționeze o clinică medicală. Nemulțumiți, oamenii i-au trimis primarului un memoriu în care solicită stoparea proiectului.

Pe 11 ianuarie, publicația noastră scria despre construirea unui nou spital privat în municipiul Buzău. Documentația fusese deja depusă la primărie, clădirea cu trei niveluri urmând să fie ridicată pe strada Viitorului, aproape de intersecția cu strada Patriei.

Pentru a începe lucrările, societatea Med Sarais SRL solicitat Consiliului Municipal aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, acesta fiind necesar pentru obținerea Autorizației de Construire. Numai că inițiativa societății a generat un val de nemulțumiri printre locatarii din zonă.

Oamenii cred că strada se va aglomera și mai mult odată cu apariția noii construcții. Proiectul prevede doar cinci locuri de parcare (două pentru personal și trei pentru pacienți), ceea ce înseamnă că persoanele care vin la spital vor ocupa tot locurile de parcare din jurul blocurilor.

De altfel, problema locurilor de parcare din municipiul Buzău se acutizează de la o zi la alta. De pildă, locuitorii de pe strada Păcii nu mai au unde să-și parcheze mașinile după ce, la intersecția cu strada Crizantemelor, a fost deschisă o clinică medicală. Persosanul și pacienții parchează pe carosabil, iar locatarii nu mai au unde să își lase mașinile, fiind nevoiți să parcheze pen alte străzi sau chiar în centrul orașului.

Intersecția străzii Viitorului cu strada Patriei

Zilele trecute, locatarii din zona străzii Viitorului au trimis Primăriei Buzău un memoriu în care cer stoparea proiectului de construire a noului spital. Memoriul va fi prezentat în ședința Consiliului Local de astăzi, de la ora 10:00.

În atenția: Dlui. Primar Constantin Toma

În atenția: Dlui. Secretar General Eduard Pistol

În atenția: Comisiei de Urbanism

În atenția: Dlor. Consilieri din Consiliul Local Buzau

MEMORIU

Stimate doamne, stimati domni,

90 % din vecini si rezidenti din str. Viitorului, Fund. Randunelelor, str Patriei si str. Independentei NU DORIM construirea imobilului propus in HCL 246 / 27.01.2022  pentru ca:

  • Consultarea și informarea cetatenilor, de catre beneficiar, a vrut sa fie discreta/minimalista, singurul contact fizic cu locuitorii a fost reprezentat de 2 afișe atârnate de gardul terenului în cauză ( la H max. 150 cm ), si acestea mascate de masinile parcate;
  • In Comisia Tehnica, prin prezenta la inceputul sedintei a dlui Mares, s-a incalcat legea si a existat riscul extrem de crescut ca acest PUD să treacă cu erori și probleme care țin de oportunitate, de avize, de probleme tehnice de circulație, estetică, rețele edilitare, dar și de consultare a populației;
  • Proiectul prezinta un bloc P+2 ( de fapt P+3, daca adaugam etajul tehnic) intre case, iar aici PUD-ul este folosit pentru retrageri cât mai mici față de limitele de proprietate și pentru profitul beneficiarului, în dauna vecinilor;

In acest caz PUD-ul incearca sa reglementeze imoral și abuziv retrageri de 2-4 metri până la limita de proprietate. Retragerea de 2-4 metri este obișnuită și decentă pentru înălțimi de parter plus maxim un etaj, NU pentru P+3.

  • Clar se fac speculări, interpretări și neclarități prin acest PUD si rezultă un amalgam de nereguli privind însorirea/umbrirea, distanțele anti incendiu, lipsa de intimitate și blocarea accesului pompierilor sau autospecialelor în caz de incendiu.
  • În acest PUD locurile din parcare sunt pe hârtie, in realitate o sa rezulte mașini parcate pe trotuar, ocuparea domeniului public cu mașini parcate care distrug circulația pietonală și continuitatea trotuarului.
  • Este clar că pe un țesut existent de locuințe individuale cu P sau P+1 nu se pot insera cladiri medicale cu trei sau patru etaje ( pe viitor ), fără a se perturba grav sanatatea, intimitatea și confortul general privind aerisirea și însorirea.
  • Sistemul de cladiri “Spitale/clinici între Blocuri” și “Spitale/clinici între Case” cu geamuri și balcoane laterale trebuie stopat. Nicăieri în lumea considerată civilizată nu se întâmplă așa ceva oricum și în orice condiții, cu indiferență și dispreț față de structura existentă a cartierului si fata de cetateni.
  • Niciun Arhitect Șef nu poate fi obligat să avizeze sau sa elibereze Autorizație de construire pentru proiecte neconforme de “Spitale/clinici între case”.
  • Toti locatarii de la case, din țesuturile vechi de locuințe individuale se vor trezi, după zeci de ani de locuire decentă, cu un spital de boli infectioase, cu ferestrele pe 2 etaje, spre curțile lor.
  • Cu mașini parcate pe domeniul public (și pe o parte și pe alta a străzii) rezultă adevărate strungi prin care cu dificultate se poate strecura o mașină de pompieri și nicio șansă pentru gabarit de manevre în timpul incendiului.
  • Apropierea între spital /clinica si casele vecine nu respectă nici macar distanța minima de 6, 8 , 10 metri ( în funcție de gradul de rezistență al fiecărei clădiri ) sau 15 m ( intre cladirile medicale si locuinte). Nu mai discutam ca cetatenii din str. Patriei nu pot sa mai faca investitii in energie altenativa ( panouri fotovoltaice).
  • Comunitatea este ingrijorata inca de la demararea acestui proiect, pentru ca promovarea investitiei a fost agresiva si de intimidare pentru autoritati si cetateni. Multi suntem ingrijorati ca astfel de proiecte au primit in trecut aprobarea autoritatilor (?!), in aceasi zona, si acum sfideaza cartierul prin aspectul urat, nesiguranta constructiilor, ingreunarea circulatiei pietonale si auto si neutilizarea lor conform aprobarilor.
  • Suntem in pandemie, un inamic nevazut ne-a distrus vietile, ne-au luat apropiatii, nu condamnati comunitatea dvs la riscuri suplimentare de sanatate. In lumea civilizata Spitalele/zonele unde sunt tratate bolile infectioase sunt la o distanta mare fata de comunitate.
  • Comisia Tehnica din Primaria Buzau a identificat suficiente erori si neclaritati in acest proiect, a dat AVIZ NEGATIV, arhitectii penalizand incoerenta datelor din documente si ca NU ESTE OPORTUNA constructia in aceasta zona.

Va rugam sa analizati si sa sanctionati si dvs. erorile si ilegalitatile din acest proiect:

  • Avizul/ notificarea DSP Buzau este dat la o zi dupa depunerea dosarului de catre Medsarais pe 1604/10.02.2021 si ridicat tot 1604!? pe 11.02.2021

Intrebam DSP-ul Buzau:

!) era DSP-ul in asteptarea acestui dosar?

!!) aplica timp diferit solicitantilor?

!!!) de ce nu este mentionat in avizul/notificarea emisa pentru Medsarais nimic legat de OMS 119/2014 ( 2018) care reglementeaza exact aceste proiecte din domeniu medical cu spitalizare de zi ( art.14, al. 2);

!!!!) au fost verificate informatiile si datele radiologice, conform domeniului specificat de activitate?

!!!!!) exista studiul de impact asupra stării de sănătate a populaţiei din zonă? Care sunt efectele cu impact negativ asupra populatiei din zona?

  • Aviz Mediu, aceeasi poveste, dosar depus de Medsarais pe 13882/22.09.2021 si ridicat 13940 / 23.09.2021.

De intrebat Mediu:

!) cand a avut timp sa studieze amplasamentul?

!!) denumirea firmei si profilul trebuia sa dea de gandit ca nu e teren de joaca? Poate acolo se verifica din birou/satelit ca este OK.

!!!) Este pasibil de culpa comuna cu DSP Buzau ? – “ nu se va crea discomfort vecinatatilor, conform Notificarii nr. 1604/ 11.02.2021 emisa de DSP Buzau.”

Si ca sa stiti sau poate vreti sa se afle – TOTI VECINII SUNT INTR-UN MARE DISCONFORT DE CAND A FOST DEMARAT ACEST PROIECT.

  • Si alte avize fac trimitere sau au reper Notificarea DSP Buzau, iar faptul ca nu se iau in calcul vecinii si rezidentii acestui proiect, cetatenii care vor sa obtina avize si astepata cu zilele, consideram ca este un semn de dispret fata de noi toti, fata de Municipiu Buzau.
  • Lipsesc documentele fundamentale, cele care trebuiau sa stea la baza avizelor acestui tip de proiect conform Certificatului de Urbanism: studiu de oportunitate, studiu de impact, studiu urbanistic si studiu de insorire.

Rugam Comisia de Urbanism si Consiliului Local sa verifice, sa constate cele mentionate de noi si sa voteze cu NU Proiectul hotarare nr. 246 / 27.01.2022 pentru aprobarea documentaţiei de PUD pentru: „CONSTRUIRE IMOBIL SERVICII PROFESIONALE: PNEUMOLOGIE, RADIOLOGIE, RMN, BRONHOSCOPIE, SPIROMETRIE, SOMNOLOGIE, RECUPERARE RESPIRATORIE, INTERNARI DE ZI , LABORATOR ANALIZE, CU REGIM DE ÎNĂLȚIME P+2”, amplasat în intravilanul Municipiul Buzău, Str. Fundătura Rândunelelor, nr. 5, nr. Cad. 69135.

Pentru ca pandemia nu permite participarea in sedintele Comisiei de Urbanism si sedinta Consiliului Local Buzau din data de 26 si 27.01.2022, va rugam sa acceptati acest memoriu prin care vecinii si rezidentii isi arata dezacordul.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

5 Comments

  1. Coruptie? La Buzau?
    Nu exista asa ceva!
    Buzaul e nepatat, merge inainte in ciuda oricarei opozitii!
    Chiar si in ciuda logicii, a bunului simt si a oricarei legi!

  2. Pana pe 26.01.2022 dl Toma și subordonații erau lângă cetateni ( sau asa au dat de inteles) au întors armele sau mai bine zis si-au vandut poporul la ceas de seara, la si după piesa de teatru jucata la Buzau. Oameni politici de mai multe culori, proiectanți și constructori au bătut palma, si-au împărțit ‘malaiul’ și rolurile care trebuiau jucate în ședința CL din 27.01.2022. Ce nu stiu mafioții ( ca asa se comporta), ca și nenorocitii de cetateni din zona viitoarei constructii au prieteni printre ei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button