Știrile zilei

RER Buzău, dificultăți în colectarea gunoiului | Soluția aleasă de PR-ul firmei

Societatea însărcinată de Primărie să se ocupe de curățenie în municipiul Buzău întâmpină, uneori, dificultăți în a reuși să colecteze deșeurile, iar asta nu din cauza lipsei de expertiză, ci a unor cetățeni care blochează căile de acces către rampele de gunoi. Soluția găsită de responsabilii RER pe comunicare este una cât se poate de originală: pe pagina de Facebook, reprezentanții companiei postează fotografii cu mașinile care au parcat aiurea, obstrucționând accesul mașinii de gunoi.

Prin tradiție, românii sancționează fiecare greșeală a administrației unui județ sau a unor firme care se ocupă de confortul cetățenesc. Este și cazul nenumăratelor probleme semnalate de cetățeni de depozitarea neconformă a gunoaielor în Buzău, problemă care cade în sarcina RER. Sunt însă și situații în care vina nu aparține celor înspre care se arată cu degetul. De pildă, angajații RER nu pot ajunge cu mașina la rampele de gunoi, din cauza autoturismelor parcate neregulamentar.

Pentru a rezolva această problemă sau măcar pentru a trage un semnal de alarmă în acest sens, oficialii companiei au început să posteze pe pagina de Facebook fotografii cu mașinile ale căror șoferi și-au uitat acasă simțul civic. Cea mai recentă postare reflectă o situație cu care se confruntă frecvent angajații RER: trei autoturisme au parcat fix pe marcajul din vecinătatea rampelor de gunoi, acolo unde ar trebui să aibă acces în permanență mașinile RER.

„Inca o data ne vedem pusi in situatia de a nu putea colecta deseurile de la platforme. De aceasta data doi soferi au blocat accesul la platforma nr. 10 din Cartierul Micro 3 de la asociatia de proprietari P.T. 17/3, desi marcajul indica foarte clar ca acolo nu sunt prevazute locuri de parcare. Oare e greu sa respectam niste reguli, stimati soferi?”, au scris oficialii companiei pe Facebook.

De altfel, RER și Poliția Locală au înființat recent Patrula pentru Protecția Mediului, un organism menit să sancționeze încălcările legislației în domeniul salubrității. Primii care au căzut victime Patrulei au fost scormonitorii prin gunoaie, care adună PET-uri, dar lasă în urmă peisaje dezgustătoare.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Am schimbat 1 calorifer in casa,și în urma lucrărilor facute ă rezultat CAM 20 kg de desu din construcții,pe care i-am depozitat în 2 saci de hrană pentru cîini.De 2 săptămîni scot in fiecare zi de luni cei 2 saluți la poarta,dar nimeni nu-i baga in seamă. Am 2 variante :1.SA LAS SACII LA UN COLT DE BULEVARD și 2.SA CHEM O FIRMĂ DE CURIERAT SI SA TRIMIT PE ADRESA DOMNULUI PRIMAR CEI 2 SACUTI.DACA CIVILIZAT VREAU SA SCAP DE CEI DOI SACUTI, NU REUȘESC…….SFATUITI-MA CE SA FAC ?TEL:0722391748

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!