Știrile zilei

Mâine dimineață | Restricții de circulație în municipiul Buzău

Trafic restricționat, mâine, la primele ore ale dimineții, în zona centrală a municipiului Buzău. Instituția Prefectului anunță organizarea manifestațiilor dedicate Zilei Drapelului, la care buzoienii sunt așteptați să participe în număr cât mai mare.

Marți, 26 iunie 2018, începând cu ora 09.00, în Piața Daciei din Municipiul Buzău vor avea loc festivitățile dedicate Zilei Drapelului Național al României, la care vor participa militari, oficialități locale și buzoieni veniți să cinstească Drapelul Tricolor Românesc, unul dintre cele mai importante însemne naționale alături de Stemă și de Imnul de Stat.

  • Restricții de circulație în zonă.

În aceeași zi, între orele 08.00 și 10.00, prin grija Poliţiei Rutiere şi a Poliţiei Locale, în zona Primăriei vor fi interzise staționarea și parcarea.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Această zi este marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!