Din Buzău

REȚINUT de polițiști, după ce a prezentat un permis de conducere fals

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraş Pogoanele au reţinut, miercuri, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din localitatea C.A. Rosetti. În timpul unui control de rutină, el a prezentat oamenilor legii un permis de conducere fals

Bărbatul a fost depistat de către un echipaj de poliţie rutieră pe raza oraşului Pogoanele în timpul unui control în trafic, în ziua de 1 martie, iar la solicitarea documentelor acesta a prezentat patrulei de poliţie un permis de conducere eliberat de o autoritate străină.

Ulterior, în urma verificărilor şi a solicitării unor documente autorităţilor străine, s-a constatat faptul că permisul de conducere nu este valid şi nu figurează în bazele de date ale autorităţilor străine emitente.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „uz de fals.

Faţă de persoana în cauză, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele cu propunere de arestare preventivă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!