Știrile zilei

Scandal cu focuri de armă, la Mărăcineni

Noaptea trecută, liniștea locuitorilor din Mărăcineni a fost tulburată de două familii care s-au luat la ceartă, conflictul lor fiind aplanat doar de intervenția oamenilor legii. Până la sosirea lor însă, cele două tabere s-au înfruntat în stradă, unde au amenințat cu sprayuri lacrimogene și cu o drujbă.

Potrivit IPJ Buzău, la data de 27 august a.c., polițiști din cadrul Secției de poliție rurală Mărăcineni au fost sesizați cu privire la faptul că între două familii din localitate este în desfășurare un conflict. Echipajele de poliție s-au deplasat de îndată la locația indicată – zona „La Mangă” – în vederea identificării persoanelor, aplanarii conflictului și aplicării măsurilor legale ce se impun.

  • Mascații, trimiși la fața locului.

Pentru gestionarea cu operativitate a conflictului, au fost direcționați în sprijin inclusiv luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.

Având în vedere că persoanele aveau o atitudine agresivă, părțile implicate adresând amenințări cu acte de violență, polițiștii au efectuat focuri de armă în plan vertical pentru detensionarea stării conflictuale.

Trei persoane implicate au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări. În urma probatoriului administrat, cei trei buzoieni, cu vârste cuprinse între 25 și 32 de ani, au fost reținuți sub aspectul săvârșirii infractiunilor de tulburarea ordinii si liniștii publice, violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe, iar în cursul zilei de astăzi urmează a fi prezentați parchetului cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Polițiștii au fost chemați printr-un apel la 112, iar la sosirea lor spiritele erau încinse după cum se observă și din înregistrarea video de mai jos. În ajutorul forțelor de ordine au fost chemați mascații și jandarmii.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button