Din Buzău

SCANDAL la Maternitate. Doi părinți îi acuză pe medici că le-au dat copilul altora și i-au mințit că bebelușul a murit

Un presupus caz de neglijență pune din nou într-o lumină proastă sistemul de sănătate buzoian. Doi părinți din satul Muscel îi acuză pe medicii maternității că le-au dat copilul altora, mințindu-i că bebelușul lor a murit.maternitate

Potrivit medicilor, în luna noiembrie a anului trecut, Ana Ionescu, din satul buzoian Muscel, a fost internată la Maternitatea Nehoiu. Pentru că familia era agresivă cu personalul medical, gravida a fost transferată la Spitalul Județean, unde a adus pe lume o fetiță. Biletul de externare al mamei arată că aceasta nu a avut probleme la naștere.

  • La scurt timp, starea copilei s-a înrăutăţit, iar părinții au fost anunțați ulterior că micuța lor a decedat din cauza complicațiilor. 

Scandalul a izbucnit la scurt timp după această veste, atunci când părinții au depus o plângere la Colegiul Medicilor, în care acuză cadrele medicale că le-au dat copilul altora, iar pe ei i-au mințit că acesta a decedat.Picture 474

Contactat de jurnaliștii ZIUA DE BUZAU, dr. Ion Japie, președintele Colegiului Medicilor, a confirmat că există un astfel de dosarul în lucru la Comisia de Jurisdicție, urmând ca el să fie preluat de Comisia de Disciplină.

Acesta afirmă că nou-născutul a decedat imediat după naștere, iar cadavrul a fost dus la Anatomie Patologică, unde s-a efectuat necropsia.

Deși părinții se plâng de faptul că cei de la morga spitalului nu au vrut să le dea cadavrul copilului, aceeași sursă precizează că părinții au refuzat, sub semnătură, să ia acasă trupul neînsuflețit pentru a fi înhumat.

  • La cinci luni de la moartea bebelușului, părinții sunt în continuare disperați și cred că micuța lor a fost dată altei familii. 

Cazul a intrat deja în atenția Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. de ce a murit bebelusu? ca nu are grija toapele alea acolo si se uita la suleyman magbnicucul cqa doamnele au televisor in maternitate asisietnte si doctroritele de noapte ,oqarba dupa ele la ora 10 seara nmam dus ca ii era rau copilqasuluisa anunt la camera de garda si ele se uiatu la suleyman cand mau vasut a zis ca tocmai atunci mam gasit sa intervin cand era o secventa importanta din film ,si miau zis sa astept pana se termina filmul ,asta la materniattea din bz si jegul e in floare acolo la veceu nare robinet de tras apa de cand a nascut mama pe mine ncii acum u au robioneti si trag cu sarma improvizata de atunci ,sa fie de capul lor ,una dintre asistente ce era acolo mnia lovit bebelusul in cap in fata mea cand la asezat pe cantar ca pe cartofi la la trantit tot ea era tare in clanta ,panaramele din cauza asisntenmtelor moare bebelusi acolo sa se duca sa faca dracu o insepctie acolo ,mai mult ca sigur acest bebelus a murit ca la lovit ele din neatentie si sa se scoata a zis ca a avut complicati eu am vasut bebelusi lasati sa moara de plans si de foame si nu interveneau la incubatoare ,nenorocitele asistente doctori ca asteapta sa fie platite

  2. Filmati si voi asistentele pe ascuns sa vedeti ce scroafe. Faceti o campanie sa bagati spaima in ele.. o sa dea bine. Incurajati lumea sa filmeze mizeriile facute de ele si sa trimita la redactie inregistrarile. Fara presa nu se va rezolva asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!