ARTICOLUL ZILEIȘtirile zilei

Se cere din nou certificatul verde la intrarea în galeria comercială de la Kaufland

Buzoienii fără pașaport trebuie să știe că nu mai pot intra în galeria comercială din magazinul Kaufland Frăsinet, asta după ce reprezentanții hipermarketului au delimitat cele două zone principale: cea destinată tuturor clienților și cea în care au voie doar deținătorii de pașaport sanitar.

Măsura delimitării celor două zone – pentru vaccinați și pentru nevaccinați – a fost luată după ce Guvernul a adoptat o hotărâre ce prevede eliminarea obligativității de a prezenta certificatul verde la intrarea în magazinele situate în incinta centrelor comerciale, care vând produse alimentare de bază.

Săptămâna trecută, măsura propusă de CNSU a primit undă verde din partea Guvernului, iar retailerii s-au conformat noilor norme.

Așa a fost posibil ca magazine precum Carrefour, Cora sau Auchan – în care nu puteau intra, până acum, deținătorii de permise verzi – să poată primi și clienții nevaccinați sau netrecuți prin boală în ultimele șase luni. Condiția pusă de CNSU a fost ca magazinele să stabilească culoare dedicate și controlate, cu asigurarea unei suprafețe de minim 4 metri pătrați raportat la suprafața destinată vânzării, pentru fiecare persoană.

La Kaufland Frăsinet, de pildă, toți clienții care vor să intre în supermarket o pot face prin ușa din stânga. Dacă vor să intre pe ușa din partea dreaptă, care duce în zona galeriei comerciale, ei sunt opriți de agentul de pază, care le cere să prezintă certificatele verzi.

Chiar și așa, buzoienii sunt mulțumiți că își pot face cumpărăturile în incinta hipermarketului. De pierdut au însă magazinele din galeria comercială, a căror clientelă s-a subțiat considerabil în ultimele zile.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button