Din Buzău

Se schimbă vremea. Sud-estul țării, vizat de polei și ninsori

Iarna își intră în drepturi. Dacă până acum, vremea a fost în general plăcută, meteorologii anunță că urmează o perioadă în care temperaturile vor scădea și vor apărea ceața și precipitațiile. De asemenea, în sud-estul țării vor fi condiții de polei și sunt anunțate ninsori.SWITZERLAND WEATHER SNOW

În zonele joase de relief, pe arii extinse, dimineața va fi ceață, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe litoral. În zona Munteniei, cerul va fi înnorat şi trecător se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile nu vor depăși 5 grade, iar vântul va sufla cel mult moderat.

În zonele de munte cerul va fi noros și se vor înregistra precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. În plus, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări spre seară, în special pe creste. Stratul de zăpadă măsoară 58 de cm pe Ceahlău, 44 în Semenic, 40 cm la Sinaia, 39 în Păltiniş, 33 la Predeal şi 26 la Stâna de Vale.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button