Administrație

Discriminare de presă la A.P.I.A. Buzău?

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură Buzău refuză în continuare să comunice organului nostru de presă informări privind activitățile instituției, precum și invitații la conferințele de presă care, potrivit legii, ar trebui să se desfășoare lunar.

În ciuda apelurilor jurnaliștilor noștri, care au depus în nenumărate stelearânduri solicitări la APIA Buzău, pe adresa redacției noastre nu s-a primit, din luna noiembrie, niciun fel de comunicat sau notificare.

Deși celelalte instituții de presă din Buzău primesc cu regularitate comunicatele și informările APIA, Ziua de Buzău este nevoită să solicite  informații de la terți sau de la autoritățile centrale, lucru care  nu pare să-i deranjeze pe șefii agriculturii buzoiene.

Contactată de jurnaliștii noștri, directorul Claudia Stelea ne-a asigurat la sfârșitul anului trecut că nu vom mai fi discriminați, delegând atunci pe purtătorul de cuvânt, Luminița Tache, să comunice cu instituția noastră. Doamna Tache n-a scos până acum nicio vorbă, ceea ce ne-a determinat să facem din acest articol un apel către autoritățile care pot lua măsuri în vederea respectării legii.

  • Conform Legii 544/2001,  autoritatile publice au obligatia sa organizeze periodic, de regula o dată pe lună, conferinte de presă pentru aducerea la cunoștință a informațiilor de interes public (Art. 17).

La articolul 19 se precizează că autoritatile si institutiile publice au obligatia sa informeze in timp util mijloacele de informare in masa asupra conferintelor de presă sau a oricaror alte actiuni publice organizate de acestea.

Din luna noiembrie, de la intrarea pe piață a ziarului nostru, nu am primit nici măcar o notificare sau o invitație la conferințele de presă APIA Buzău, ceea ce ne face să credem ca acestea  nu au avut loc.

Dacă directoarea Claudia Stelea ne-a retras acreditarea, o rugăm să ne comunice în scris, potrivit articolului 18 , pct. 4 din aceeași lege, care o obligă să ne informeze în acest sens: ”(…)  retragerea acreditarii unui ziarist se comunica in scris si nu afecteaza dreptul organismului de presa de a obtine acreditarea pentru un alt ziarist.”

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!