Din Buzău

„Servici” sau „serviciu”?

Fie că ne referim la:

Acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva;Faptă, acțiune care servește, avantajează pe cineva; îndatorire, obligație;Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat; slujbă;Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri;Însărcinare, atribuție, misiune specială încredințată cuiva spre executare, 

fie la: Serviciu divin (sau religios) = cultul divinității exprimat prin cuvinte și gesturi ritualice; Funcție; Subdiviziune, fără personalitate juridică, a unei întreprinderi sau instituții (Ex: Serviciu Administrativ);Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială;Mulțime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem ethnic sau punere în joc a mingii,

forma corectă este SERVICIU, și nu SERVICI! (din fr. service, lat. servitium). De altfel, „SERVICI” nici măcar nu se regăsește în DEX. Și n-am vrea să folosim un cuvânt care nu există, nu-i așa?

Știi care este singura formă care pare să fie acceptată de toți vorbitorii?

R: „Servici ușor!”

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. 1. Aspectul scris al limbii, având un caracter normat, trebuie să respecte cu rigurozitate regulile gramaticale, normele de ortografie și de punctuație.
    2. Aspectul oral, spontan și conjunctural, îl individualizează mai pregnant pe vorbitor, punându-i în evidență, gradul de instrucție, tipul de personalitate, originea geografică și specificul graiului nativ.
    3. Cenzurarea aspectului vorbit al limbii poate fi numită eufemistic „Poliția vorbirii”. În schimb, referirile la erori de mânuire a limbii în scris, inclusiv în spațiul virtual, nu se supun, în mod normal și la rigoare, „Poliției vorbirii” ci, mai degrabă, unei eventuale „Poliții a scrisului”!
    4. Prin urmare, în cazul dat, forma corectă de utilizat în scris este : serviciu. În vorbirea curentă însă, în funcție de pregătirea școlară, vârstă, zona geografică de proveniență, intenția (sobră, ironică, imitativă, etc.) vorbitorului, nu va putea nici un lingvist sau filolog, indiferent că vine dinspre jurnalism spre educație sau invers(!), să lupte cu formele impuse de uzul limbii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!