Economic

SFÂRȘITUL RECOLTEI: Agricultorii buzoieni trag linie și își numără pierderile

Sfârșitul perioadei de recoltare aduce cu sine, ca în fiecare an, raportul autorităților județene care se ocupă de agricultura buzoiană. Recent, Prefectura a fost înștiințată cu privire la producțiile agricole realizate anul acesta, prin raportare la cantitățile propuse.
Astfel, șefii Direcției Agricole informează, prin raportul întocmit, că anul în curs a fost unul productiv pentru buzoieni, chiar fermieri_577809_09746300dacă, pe alocuri, s-au înregistrat și pagube, cauzate de factorii meteorologici nefavorabili.
Ca și anul trecut, grâul s-a numărat printre plantele cerealiere cultivate pe cele mai mari suprafețe agricole (64.000 hectare), producția medie fiind de 3150 kg/ha, cu aproape 1000 de kilograme mai mult față de estimări.
Și porumbul a avut parte de vreme bună. Cultivat pe mai bine de 68.000 de hectare, acesta a adus buzoienilor o medie de 4250 gk/ha, față de 3800 de kilograme, atât cât își propuseseră să atingă reprezentanții agriculturii județene.
Scăderi ale producției s-au înregistrat la floarea-soarelui, unde s-au obținut doar 1685 kg/ha, față de 2100 kg programate. Acest rezultat a fost influențat de condițiile meteo nefavorabile, care au întârziat recoltarea plantei de pe câmp.
Dacă unii agricultori își freacă mâinile de bucurie, alții privesc cu dezamăgire la culturile rămase pe câmp. Umiditatea în exces, vântul puternic și grindina au distrus aproape 7000 de hectare cultivate cu grâu, orz, rapiță de toamnă, legume, porumb, viță-de-vie și pomi fructiferi.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!