Știrile zilei

Locurile din Buzău în care MOARTEA stă la pândă

După nenorocirea de la Vlădeni, din județul Iași, acolo unde o întreagă familie a fost la un pas de moarte după ce mașina sa a fost lovită de tren, ies la iveală detalii cutremurătoare despre pericolele ce pasc în zona trecerilor la nivel cu cale ferată semnalizate doar cu „Crucea Sfântului Andrei”.

Buzăul este plin de astfel de locuri periculoase, în care necunoașterea regulilor de circulație te poate trimite direct în mormânt.

Potrivit Codului Rutier, la trecerea la nivel cu calea ferată șoferul este obligat să circule cu viteza redusă şi să se asigure ca din partea stânga sau din partea dreaptă nu se apropie un vehicul feroviar. Trecerile la nivel prevăzute cu bariere sunt considerate mai sigure, aici șoferii fiind nevoiți să aștepte până la trecerea trenului. Astfel de treceri se întâlnesc pe DN 2B, Buzău-Brăila, de la Rosetti până aproape de Făurei, la Vernești și la Berca.

În 2017 ministrul Transporturilor declara că toate trecerile la nivel cu cale ferată vor fi semnalizate corespunzător. După un an de zile nu s-a întâmplat nimic.

Sunt însă și treceri la nivel cu cale ferată în care moartea stă la pândă. La Boboc, de pildă, calea ferată e care circulă zilnic trenurile înspre și dinspre Moldova e prevăzută doar cu semnale acustice și luminoase. Pentru cei care nu cunosc semnificația lor, trecerea poate fi extrem de periculoasă.

O altă trecere la nivel în care Crucea Sfântului Andrei se poate transforma în „crucea morții” se află în cel puțin două puncte din localitatea Vernești, asigurând accesul peste linii, la un depozit de cereale și la un parc auto. Ultimul accident produs din cauza neatenției s-a produs acum nici o lună, atunci când mașina unui bărbat a fost spulberată de trenul „Nehoiașu”. Șoferul a scăpat ca prin minune.

Un alt accident grav s-a produs în urmă cu doi ani, la o trecere la nivel cu cale ferată nesemnalizată din localitatea C.A. Rosetti. Un bărbat nu a observat trenul Interregio care circula de la Buzău la Galați și a fost izbit în plin. Mașina a fost pur și simplu tăiată în două, iar bărbatul a fost transportat la spital în comă.

Astfel de accidente se mai pot petrece din cauza neatenției în zona localității Clodiru de Jos. Șoferii ignoră semnificația semnalelor și cad victime propriei neatenții.

Potrivit articolul 138 din Codul Rutier, conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:

  • barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;
  • semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;
  • întâlneşte indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”

Morti cumplite.

În mai 2018, patru studente şi-au pierdut viaţa şi o alta a fost grav rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost spulberat de tren, la ieșire din Jibou (SJ). Şoferiţa a ignorat semnalele acustice şi sonore care anunţau sosirea trenului şi s-a angajat în trecerea căii ferate.

În iunie 2017, alți patru tineri au murit după ce mașina în care se aflau a fost izbită de un tren Regio la Viișoara (BN). Șoferița în vârstă de 19 ani a ignorat indicatoarele de la trecerea la nivel cu cale ferată și a sfârșit tragic, împreună cu alți trei tineri.

La sfârsitul lunii februarie un groaznic accident a avut loc la Iasi. Un autoturism a fost izbit de tren in zona unei treceri la nivel cu calea ferată. Doi soti, ambii în varsta de 58 de ani, au murit pe loc, in urma impactului extrem de violent.

loading...

Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin scrie la Reporter Buzoian din 2015, anul înființării publicației. Vine în presa online din Educație, unde activează ca profesor de limba și literatura română.

Știrile zilei

Nu scăpăm de amenințarea virusului

Sport Știrile zilei

Teren aflat în paragină, scos la licitație

Știrile zilei

ULTIMA ORĂ: Percheziții în Buzău!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *