Administrație

Soluție inteligentă într-un un oraș supraaglomerat

Trafic infernal, străzi înguste, parcări neîncăpătoare și conducătoriipp auto grăbiți să ajungă la destinație, toate completând un peisaj urban sufocat de numărul mare de mașini.  Reprezentanții     Primăriei par că au găsit soluția problemei, chiar dacă ea acoperă doar o mică parte din întreg.

Este vorba despre fluidizarea traficului pe B-dul Bălcescu – zona Casa Căsătoriilor, unde, de ani, buni, traficul se desfășura cu dificultate, cel puțin la orele de vârf.

Aici, Seriviciul Gospodărire Urbană din cadrul Primăriei Buzău a optimizat spațiul din zona pietonală a cafenelei Bulevard, unde a creat o alee, pe careipp șoferii care vin dinspre Crâng spre b-dul Unirii, o pot folosi pentru a intra în parcarea care a fost și ea lărgită.

Până acum, șoferii care ieșeau de pe Mioriței în Bălcescu, întâmpinau dificultăți din cauza mașinilor care încercau să intre pe aceeași stradă. Acum, străduța din fața Casei Căsătoriilor a fost marcată cu sens unic, în felul acesta fluidizându-se traficul în zonă.

Și intersecția străzii Mioriței cu b-dul Bălcescu a fost marcată corespunzător, mai ales că, în proximitate, se află o școală, cu trafic pietonal intens. Pentru mai multă siguranță în trafic, trecerile de pietoni au fost vopsite cu roșu, devenind astfel mai vizibile pentru șoferii care tranzitează zona.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. GENIAL! CINE SI AR FI INCHIPUIT VREODATA CA BUZOIENII VOR REZOLVA ACEASTA PROBLEMA PE ACEST BULEVARD AGLOMERAT … CE TRISTI SUNTETI FRATILOR! :)))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button