Din BuzăuEducaţie

SONDAJ al Cercului de Redacție Presă | Cât de mult stăm pe net și cât ne ajută asta în activitatea școlară

Majoritatea elevilor de gimnaziu și de liceu petrec între două și patru ore pe zi în fața calculatorului, în vreme ce timpul afectat telefonului mobil depășește 5 ore. Internetul este folosit de 78.1% dintre elevi pentru rezolvarea temelor și în cadrul activităților școlare,  iar rolul disciplinei TIC (Tehnologia Informației și a Comunicațiilor) în formarea competențelor de operare PC este unul major. Sunt rezultatele sondajului efectuat de elevii Cercului de Redacție Presă/Radio-TV din cadrul Palatului Copiilor Buzău, care au creat un chestionar aplicat pe un eșantion de 285 de elevi din patru licee și trei gimnazii buzoiene.

Chestionarul – prezentat mai jos – a fost conceput în așa fel încât să reflecte, într-o notă generalistă și fără pretenția unui studiu științific, modul în care elevii de gimnaziu și de liceu se raportează la mijloacele tehnologiei moderne, impactul Internetului și al gadgeturilor asupra activității școlare, dar și atitudinea școlii în ceea ce privește deschiderea către nou, folosirea Internetului și a softurilor educaționale în timpul orelor de curs.

Cea mai utilizată rețea de socializare continuă să rămână Facebook, urmat de Instagram și Whats App printre elevii de liceu, în timp ce elevii de gimnaziu preferă aplicația Snapchat.

211 de elevi utilizează calculatorul și telefonul mobil pentru a se relaxa, a se distra și a învinge plictiseala, în timp ce 76 dintre respondenți caută informații.

În ceea ce privește misiunea școlii, 216 dintre respondenți cred că aceasta ar trebui să se implice mai mult în proiecte științifice sau care valorifică mijloacele tehnologiei moderne, în timp ce 69 consideră că există suficiente proiecte de acest fel.

Orientarea profesională a fost și ea una dintre componentele chestionarului realizat de elevii de la Palatul Copiilor. Conform rezultatelor, la mare căutare sunt profesiile de polițist, inginer și profesor, însă nici profesiile liberale nu sunt lăsate la urmă, aproape 30% dintre respondenți urmând să îmbrace halatul de medic sau roba de avocat.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!