Administrație

Spitalul Brătianu intră în reabilitare | Contractul de finanțare, semnat săptămâna viitoare

Undă verde pentru reabilitarea clădirii în care a funcționat, mai bine de un veac, Spitalul Brătianu. O adevărată „perlă a Bulevardului” în timpurile sale, clădirea de o importanță arhitecturală deosebită va fi readusă la starea inițială în urma unor lucrări plătite din fonduri europene.

Conform spuselor șefului CJ, Petre Emanoil Neagu, contractul de finanțare privind reabilitarea clădirii fostului Spital Brătianu și transformarea lui în Centru Muzeal se află pe masa Ministerului Dezvoltării și Fondurilor Europene, urmând a fi semnat săptămâna viitoare.

Valoarea contractului este de 17.584.534 lei, proiectul fiind considerat eligibil. Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est Brăila a trimis deja cererea de finanțare la ministerul de resort, urmând ca acordul să fie semnat în cel mai scurt timp.

„Cel mai târziu săptămâna viitoare, vom semna contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării și Fondurilor Europene. Cererea ADR Brăila așteaptă de o lună de zile să poată fi semnată. Probabil săptămâna viitoare se va întâmpla. Proiectul este unul eligibil; trebuie doar semnat, iar apoi vor începe procedurile de licitație.”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

Clădirea fostului spital „I.C. Brătianu”de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu este una emblematică pentru municipiul Buzău. Construită în anul 1895, de Prefectura județului, ea ajuns acum o ruină. Consiliul Județean a luat hotărârea de a o reabilita și a amenaja aici un Centru Muzeal.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

4 Comments

  1. De ce muzeu și nu primăria sau judecătoria sau altceva de interes public imediat ? Putem înscrie în circuitul muzeal , Palatul, că și așa stă să cadă la un cutremur peste 6 ! Vă spune cineva care a participat la curățenia obiectivului de după 77 și care , de câte ori intră în clădirea cu pricina e cuprins de panică !

  2. Abia a fost reabilitat Muzeul Județean și băgați bani în alt muzeu? Sau aveți în vedere un muzeu contemporan al fostei industrii buzoiene, cu exponate care să amintească de vremea când oamenii munceau, produceau, dar mai și gândeau când întreprindeau ceva. Buzăul are nevoie de un spital municipal, cel județean fiind ultraaglomerat. Bătrânii noștri oare de proști își făcuseră acolo un spital? Revizuiți-vă prioritățile, edili! Sănătate, educație, industrie(inclusiv alimentară), activități productive, ș.a.m.d. nu doar festivaluri, muzee, sclipiciuri efemere după care nu rămânem cu mai nimic.

  3. Dupa parerea mea, trebuia finantare in
    acelasi domeniu.In Buzău era necesar
    un mare Spital de Urgenta Chirurgie etc. (UPU)
    Deoarece Stadionul era aproape pt.ateriz.
    Elicopterelor cu pacienții din Sud si din tara.Ministerul Sănătății
    trebuia sa achiziționeze Hotelul Partidului,ptr.
    cazarea tuturor prof.Doctori si personalul medical
    Si atunci am fi avut si noi un oras recunoscut.
    Dar cine sa gândească?

  4. Este trist ca unui asemenea obiectiv
    aflat in zona centrala , nu i se gaseste o destinatie mult mai utila ?

Dă-i un răspuns lui un buzoian modest Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!