SocialȘtirile zilei

Spune-le lor cât de fericite sunt sărbătorile tale

Crăciun trist pentru o familie din satul Valea Nucului, comuna Berca. Un incendiu iscat aseară la gospodăria acesteia a lăsat sub cerul liber trei suflete, în prag de sărbători. Primăria a luat măsuri de îndată și i-a cazat pe oameni într-o garsonieră, însă edilul Ionel Dobrița nici nu se gândește să-i lase așa și vrea să reconstruiască locuința mistuită de flăcări.

„Vă rugam, ca in perioada urmatoare sa fim alaturi de aceasta familie, fiecare cu ce putem (materiale de constructie, bani etc), pentru a veni in sprijinul familiei in vederea constructiei unei mici casute. Stiu ca in aceasta perioada, toti avem nevoie de bani, dar dupa sarbatori impreuna ne putem mobiliza sa venim in ajutorul acestei familii, greu incercate de soarta.

Apelul făcut de primarul comunei Berca, Ionel Dobrița

Deocamdata, la sediul primariei Berca sau la preotii din sat putem dona bani, iar cei care vor sa doneze materiale de constructii ne pot contacta in privat.

Cod IBAN pentru contul in RON deschis la UniCredit Bank este RO67BACX0000001384280000  –  Ivascu Georgian Florentin

IMPREUNA PUTEM AJUTA! SARBATORI FERICITE ALATURI DE CEI DRAGI!”

Sărbătorile la români vin cu o doză de generozitate îndreptată înspre cei nevoiași, unii aflați în căminele de copii sau bătrâni, alții în locuințe sărăcăcioase. Mii de pachete cu hăinuțe, dulciuri și alimente umplu încăperile centrelor de asistență socială. Astfel, decembrie constrastează puternic cu celelalte luni ale anului, când aproape toată lumea uită de ei.

Cei trei – soț, soție și copil – au nevoie de ajutorul nostru.

De aceea, cazul familiei Ivașcu din Berca merită întreaga noastră atenție. Deja câteva instituții și oameni de bine s-au implicat, însă este nevoie de mai mult.

Cei care doresc să ajute au tot concursul primarului din Berca, Ionel Dobrița. Edilul șef a declarat, pentru „Reporter Buzoian”, că este gata să demareze lucrările de reconstrucție imediat după Crăciun, dacă vremea o va permite.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Dă-i un răspuns lui Ivascu Florinel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button