Știrile zilei

Surpriza de ultimă oră pregătită buzoienilor de primarul Toma | Cine vine să cânte la Drăgaică

Reușita de până acum a târgului Drăgaica 2017 îi determină pe organizatori să suplimenteze lista formațiilor care urcă pe scena spectacolului cu un nume greu al muzicii de petrecere românești.

Sub sloganul „Buzoienii sprijină Drăgaica, Drăgaica surprinde buzoienii”, primarul Constantin Toma și Parcul de distracții „Prunaru” vor aduce, pe 21 iunie, pe scena spectacolului, pe Viorica și Ioniță de la Clejani, cu taraful lor renumit.

Potrivit organizatorului, decizia a fost luată după ce, trăgând linie sub cele șase zile de spectacole de până acum, s-a constatat o prezență masivă în Drăgaică. Nu mai puțin de 70.000 de oameni au vizitat târgul, în contextul în care biletul costă 1 leu, iar elevii și copiii au gratuitate la intrare.

Taraful din Clejani va cânta în Drăgaică miercuri, 21 iunie. Concertul va începe la ora 20:00, în aceeași seară urmând să urce pe scenă și formația „Datina”, câștigătoare a premiului MTV pentru segmentul Etno.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!