SocialȘtirile zilei

Anchetă a IPJ Buzău, după o postare pe Facebook (video)

Anchetă la Poliția Măgura, după o serie de acuzații apărute în spațiul public la adresa oamenilor legii. Polițiștii de aici sunt acuzați că ar fi luat un copil de pe drum și l-ar fi dus la secție, unde l-au bătut și l-au stropit cu apă, pe motiv că acesta vindea mături pe DN 10. IPJ Buzău a confirmat că efectuează verificări pentru clarificarea situației, însă are și o altă variantă.

Copilul în vârstă de 13 ani a ajuns azi-noapte la Spitalul Județean de Urgență Buzău cu vânătăi pe mâini și tremurând de frig, după ce câțiva tineri din localitate și-au făcut milă de el și au chemat ambulanța. Povestea lui este pe cât de simplă, pe atât de dureroasă.

Ionuț Iftimie provine dintr-o familie sărmană din Ciuta. Părinții săi sunt plecați în străinătate, iar el locuiește cu bunicii. Pentru a face rost de bani de mâncare, spun localnicii, băiatul vinde la șosea măturile de paie confecționate de unchiul său.

Aseară, povestește un tânăr de 31 de ani, în timp ce se afla la o stație PECO din Măgura, a văzut două mașini ale poliției intrând în benzinărie:

„Ne-a atras atenția faptul că au venit cu girofarele aprinse. Unul dintre prietenii cu care mă aflam în PECO mi-a spus că au venit să ia un copil amărât, de 13 ani, care vinde mături ca să aibă din ce trăi. La circa o oră, plecând spre casă, l-am zărit pe același copil pe marginea drumului, ud din cap până în picioare. Mi-a făcut cu mâna să-l iau. Era vânăt pe umăr și speriat. Mi-a povestit că polițiștii l-au dus la post, l-au băgat în duș, după care l-au bătut cu coada de la mop, iar unul dintre ei i-a dat un pumn în umăr. Am chemat imediat ambulanța și l-am dus la spital.”, povestește Victor, tânărul care a făcut cunoscut cazul lui Ionuț.

La prezentarea în UPU, minorul nu prezenta leziuni rezultate în urma unei agresiuni, fiind vorba despre vânătăi mai vechi, au transmis oficialii spitalului. El a rămas totuși internat peste noapte, iar astăzi urmează să fie vizitat de o echipă a DGASPC Buzău.

De asemenea, tot azi-noapte, un anchetator de la IPJ Buzău s-a deplasat la Spitalul Județean, pentru a prelua declarațiile celor implicați. Astăzi, IPJ Buzău a transmis că a deschis o anchetă cu privire la cele relatate.

Există și voci care spun că drama copilului ar fi folosită special de tânărul de 31 de ani, supărat că a fost amendat de polițiștii din Măgura. Sursele precizează că tânărul vrea acum să se răzbune pe agentul Georgică Petrișor, cel care, luna trecută, l-a amendat și l-a lăsat fără talon din pricina foliilor neomologate montate pe autoturism.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

4 Comments

  1. Indiferent daca tinarul a vrut sau nu sa se razbune,fapta politistilor este inadmisibila.Ei se pot da ,,grande,,doar la copii si batrini, betivii,vitezomanii nu fac parte din obiectul lor de activitate.Din acest motiv trebuie motivati cu salarii majorate.

  2. Ceea ce a spus acest tanar este adevărat. Din pacate si saptamana trecuta a fost batut de același agent de politie.Am mers la magazin si sărmanul copil plangea in sosea si tremura spunându-mi ca un agent de politie l a bătut. Mi s a facut mila de el si l am dus acasă. Deci pe el il bate des politia locala pe motiv ca vinde maturi pe strada. De fapt agentul cred ca e rasist si cand prinde copii de etnie rroma ii baga in post si ii bate

  3. Nu e singurul batut de acesti agenti,mai sunt si alti pe langa. Ei nu stiu sa isi faca meseria decat cu bataie. Nu mai putem.suporta atata abuz făcut de acesti agenti ai Com Magura.

  4. Trebuie ancheet cazul! Este inadmissible sa lasam acest copil sa fie supus agreiuni unor politisti psihopati!

Dă-i un răspuns lui Emilia ingram Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button