Știrile zilei

Totul despre Festivalul Cârnaților de Pleșcoi de la Berca

Festivalul Cârnaților de Pleșcoi, eveniment ajuns la cea de-a 10-a ediție, va fi organizat anul acesta în perioada 30 septembrie – 01 octombrie, la Berca. Festivalul Cârnaților de Pleșcoi aduce în prim plan tradiția și gustul autentic al renumiților Cârnaţi de Pleşcoi, produs românesc recunoscut şi protejat în Uniunea Europeană.

”Festivalul Cârnaților de Pleșcoi reprezintă unul dintre evenimentele prin care promovăm gastronomia buzoiană. Ne dorim ca acest festival să fie o experiență culinară deosebită, dar, în aceeași măsură, va fi un festival prin care vom promova județul Buzău din punct de vedere turistic și cultural. Este o ocazie perfectă pentru vizitatori să se bucure de produse și rețete autentice și să descopere obiectivele turistice din zonă.”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Producătorii locali atestați vor fi prezenți cu produse tradiționale, precum, cârnați de Pleșcoi, babic, pastramă de oaie, ghiudem, dar și alte preparate apetisante. Pentru a oferi o experiență culinară autentică și completă, vor fi prezentate și alte produse cu care ne mândrim (vinuri, brânzeturi, produse apicole etc), dar și rețete ce se vor găti sub ochii participanților, precum ciorba de babic sau preparate pe bază de cârnați de Pleșcoi.

Standurile cu vânzare vor fi completate de:

  • Ateliere pentru copii ”Tradiția merge mai departe”, ce vor avea loc sâmbătă și duminică în intervalele orare 13.00-14.00 și 16.00-17.00, unde copiii vor putea să prepare cu mânuțele lor faimoșii cârnați de Pleșcoi, pe care îi vor pregăti și degusta la finalul atelierului
  • Degustare de produse tradiționale – intervalul orar 12.00-13.00
  • Meșteri populari
  • Museum bus – experiență culturală inedită oferită de Muzeul Județean Buzău
  • Photo corner tradițional – oaspeții vor putea să își facă poze într-un cadru tradițional
  • Live cooking show – bucătari experimentați, ce vor pregăți rețete deosebite.

Având în vedere că festivalul are loc la Berca, în Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, nu vor lipsi nici atelierele pentru copii ”Laboratorul Umblător”, ce vor avea loc la GeoGate – centru de vizitare considerat Poarta de intrare în Geoparc.

Voia bună va fi asigurată de artiști renumiți la nivel local sau național, cu participarea unui artist din Republica Moldova, după cum urmează:

Sâmbătă, 30 septembrie, orele 15.00-20.00:

Ansamblul Drăgăicuțele

Grup instrumental Petrică Popescu CJCA

Ansamblul Folcloric Plaiurile Mioriței

Oana Radu Band

Igor Cuciuc

Duminică, 01 octombrie, orele 15.00-19.00:

Ansamblul folcloric Plaiurile Mioriței

Neagu Zamfir

Alexandra Panaete

Taraful Ionel Tudorache

Fiind un festival ce se adresează unui public larg, Consiliul Județean Buzău va amenaja și un stand de promovare turistică a județului Buzău. Scopul este să prezentăm întreaga ofertă turistică și culturală a județului Buzău unui număr cât mai mare de turiști.

Este prima ediție când Festivalul Cârnaților de Pleșcoi este organizat de Băcănia lu`Nea Ticu, deționătoarea mărcii înregistrate a festivalului, Consiliul Județean Buzău, Primăria Comunei Berca și A.D.I. Ținutul Buzăului, cu sprijinul partenerilor: Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău, Muzeul Județean Buzău, Luxuria Travel, Asociația Ținutul Buzăului și Marketing lab.

Întregul eveniment va avea loc la Berca (locație: Târgul communal Berca), iar intrarea va fi liberă.

Vă așteptăm cu drag!”, transmit organizatorii.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button