Știrile zilei

ULTIMA ORĂ! Accident în Dorobanți | Șoferul băut a fugit de la locul accidentului (foto)

Dosar penal, după un eveniment rutier produs marți seară, în cartierul Dorobanți, în care au fost implicate două mașini. Un șofer în stare de ebrietate a lovit un autoturism, după care a părăsit locul accidentului. Poliția l-a prins câteva minute mai târziu, pe o stradă din cartier.

Din primele date, se pare că șoferul Opel-ului de culoare verde, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, a vrut să pătrundă pe strada Dorobanți dintr-o străduță laterală, moment în care a acroșat autoturismul Volvo condus regulamentar de un tânăr din Buzău. Când a văzut ce a făcut, șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, fiind prins câteva minute mai târziu în apropierea Colegiului Economic din Broșteni.

Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o valoare de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările.

La locul accidentului, din apropierea non-stopului de la Dorobanți, resturi din autoturismul au fost împrăștiate pe șosea. Șoferul vinovat s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button