Din Buzău

VIDEO: Mașină răsturnată pe variantă

Un eveniment rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale s-a produs vineri seară pe șoseaua de centură a municipiului Buzău. Un tânăr din Republica Moldova s-a răsturnat cu Mercedesul chiar în curba dintre Fabrica de Bere și pasarela Nehoiu, în care au fost montate de curând separatoare de sens.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul 20:00, pe sensul de mers dinspre Ploiești înspre Fabrica de Bere. Pe fondul netaneției și al neadaptării vitezei la condițiile de drum în curbă, tânărul șofer basarabean a pierdut controlul volanului și s-a răstunrnat pe carosabil, traficul fiind oprit câteva zeci de minute.

Mai multe echipaje de poliție și de ambulanță au pornit îndată spre locul cu accidentului. Din fericire, ocupanții autoturismului au scăpat teferi, o singură femeie având nevoie de în grijiri medicale după un atac de panică.

Mercedesul tânărului a fost însă grav avariat. Mașina a fost trasă pe marginea drumului cu ajutorul unei șufe și al Ambulanței prezente la fața locului. Deoarece s-a soldat doar cu pagube materiale, șoferul nu va fi tras în niciun fel la răspundere.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button